Politist penitenciar

"Noi suntem poporu'/ Jos cu dictatoru'!"

2010-10-27T01:13:00.005+03:00

Tocmai mă pregăteam să închid Politistu', când am citit apelul domnului Dumitrascu. Astăzi e ziua cea mare. E trecut de 1 noaptea si încă nu stiu dacă se va da alarmă, dar nu ar fi de mirare. Se va vedea acum dacă mai marii anepeului au coloană vertebrală sau sunt preaplecati Băsescului.

Din păcate, dragi colegi, nu am să pot fi cu voi acolo, dar stiu că voi veti face ceea ce îmi doresc si eu si ceea ce ne dorim cu totii, de la agent până la chestor. Voi, cei care participati la REVOLUTIE, sunteti eroii nostri în această zi. De va cădea sau nu Boc, voi să lăsati urme adânci pe obrazul gros al acestui guvern mincinos, incompetent si bâlbâit!

Iar noi, cei rămasi prin celelalte orase ale tării, să fim pregătiti! REVOLUTIA se poate ridica în toată tara. E timpul!!!

JOS DICTATURA! JOS MAFIA! JOS LICURICEALA!

"La puscăriiie, guvernul la puscăriiieee!"

Lătrăii PDL sustin că ar fi mitingul PSD. Minciună! Nu ne pasă de gargara PSD. Noi suntem POPORUL! Si poporul le va da un sut tupeistilor.

Ne este dor de Penifest...

2010-10-14T23:13:00.005+03:00

Ca de obicei, nu apreciem oameni, fenomene, bucurii, decât după ce nu mai avem acces la ei/ele. Retragerea Penifestului a lăsat un gol în sistem. Strădania lui Huginn, principalul truditor rămas pe metereze, ne părea firească si meritată. Acum, când Huginn a decis să-si reverse energia debordantă altfel decât prin intermediul Penifest, simtim că tot ceea ce părea ca venind de la sine, de fapt, necesita efort, inteligentă, perseverentă, dăruire si acces la informatii.

Ei bine, Huginn s-a retras putin din...Huginn si am rămas privind tristi spre un blog-fenomen, rămas pagină inertă. Bineînteles, sunt blogurile recomandate de Hug, ne plac, ne sunt utile, dar...lipseste ceva...

Exasperarea specialistilor si un dictator ratat

2010-10-12T00:00:00.009+03:00

În ultimul timp, PDL a început să-si scoată cei doi-trei specialisti la bătaie. Exasperati de incompetenta politicienilor, cei care au fost chemati să pună osul la scoaterea tării din criză au iesit si vorbesc ei însisi despre ceea ce vor să facă. Am întâlnit chiar argumente de necontestat. Toată lumea stie că este criză si că e nevoie să se ia decizii mai neplăcute. Dacă oamenii ar fi simtit că pot avea încredere în cei care ne conduc, altfel s-ar fi pus problema. Metaforele, însă, ca aceea cu grasul si slabul, nu au făcut decât să-i înrăiască pe oameni. În loc să ne explice necesitatea măsurilor, Băsescu ne-a făcut lenesi, paraziti... Ne-a instigat pe unii împotriva celorlalti si ne-a provocat ura... Ca să nu mai vorbim despre toate suspiciunile de furăciune... Acum, totul se întoarce împotriva lui. Cred că părerile cele mai proaste despre el si despre Bocul lui le au chiar cei care au gândit minimele măsuri de relansare. Si ei stiu cu cine au de-a face...

Băsescu vrea doar putere...cu orice pret. De aceea ne-a mintit în campanie, de aceea ne înfometează acum si se gândeste să ne "îndestuleze" în 2012. Cât de tâmpiti ne crede? Cam atât cât suntem, dar mai avem ceva ce nici măcar el nu a luat în calcul: îndârjirea celor care, totusi, au curaj. S-a manifestat această trăsătură la Brasov, în 15 noiembrie, apoi, în decembrie, la Timisoara si în restul tării. România anului 2010 nu mai crede în regimul Băsescu. Acum mai încearcă faza aceea cu suta de lei. Vorba poetului: "Toate-s vechi si nouă toate".

P.S.: Nu o simpatizez pe doamna Andreea Vass, dar, uneori, e reconfortant să-ti dai seama că în toată brambureala guvernamentală există, totusi, o persoană care are idee de ceea ce se întâmplă. Sau, ce putin, asa pare.

Spre dictatură, pas cu pas...

2010-10-08T20:26:00.007+03:00

Articolul trecut s-a terminat cu întrebarea: "Ce urmează?" Si a urmat... Băsescu a dat un pas înapoi, a evitat cu dibăcie suspendarea, i-a injectat, dacă mai era nevoie, o doză de tupeu Robertei si a mai jucat o scenă din piesa ieftină: "Prostirea poporului".

Astăzi s-a dat alarmă în întreg sistemul penitenciar. Exact în perioada în care erau programate pichetările. Tâlcul discursului ministerial era, prin urmare, acesta: "Frânati sindicalismul!" Să mai întreb, oare, ce urmează?

Învătăturile ministrului către fiii săi din patru zări

2010-10-05T21:39:00.003+03:00

Domnul ministru i-a chemat la el pe cei trimisi în patru zări, pe cei care au menirea să-si pună oamenii să facă rahatul bici. Creativitate si fermitate... Ce ziceti? O pocni?

Discursul exprimă schizofrenia destinului acestui minister, se zbate între atitudinea de avocat fin a ministrului si ipocrizia specifică celui care trebuie să conducă o structură ruptă-n fund, între realismul omului care întelege ce se întâmplă cu oamenii pe care-i conduce si schimonoseala morală a omului politic aflat în asteptarea unui ghiont prezidential.

Mesajul ministrului e, totusi, simpatic. Nu am simtit cizma pesedistă si nici tupeul pedelist. Doar discursul unui om care a îmbinat ceea ce crede cu ceea ce i se cere. Rămâne, însă, o întrebare: ce urmează?

Dumnezeu să o odihnească pe doamna Elena Băsescu!

2010-10-04T17:42:00.002+03:00

Becaliada lui Băsescu

2010-10-03T16:29:00.006+03:00

Boc le-a spus sindicalistilor că nu poate sacrifica interesele poporului pentru cele ale unui sindicat sau altul. Băsescu, la rândul lui, vorbeste în numele poporului. Care popor? În prezent, aproximativ 90% dintre români si-au pierdut încrederea în guvernul pedelist si al său stăpân. De ce oare?

Băsescienii ne spun că din cauza crizei. Eu cred că nu. Problema e că în această perioadă de criză, România e ca o echipă de fotbal condusă de un antrenor prost. În mod normal, acesta ar fi schimbat. Dacă Băsescu ar asculta glasul poporului, asta ar face. El, însă, e un Becali de partid si de stat. Vrea un antrenor de paie, pentru a conduce singur echipa.

De fapt, Băsescu a trădat poporul român în mod grav când a mintit poporul pentru a fi ales, desi stia adevărul, si când s-a încăpătânat să-l mentină pe Boc, în ciuda existentei unei majorităti parlamentare care propunea un premier cu credibilitate. Ca să nu mai vorbim de vânzările anterioare, de pocnirea copilului si de minciunile aferente, de apărarea ilegală a lui Popoviciu, de tâlhărirea "tigăncii împutite", de reactiile sale viscerale, de protejarea Robertei...

Si s-a supărat apoi, ca văcarul pe sat, când politistii i-au spus adevărul verde în fată... Îi va trece. În curând, dacă bâlbâielile sindicaliste de la vârf nu vor compromite miscările de protest, scandările politistilor vor fi doar amintiri ale unui început de alunecare abruptă.

Vom vedea. Oricum, Băsescu ar trebui să prefere miscările sindicale, căci alternativa e ridicarea spontană a maselor. Sănătos ar fi să se realizeze o schimbare democratică. Problema e că nimeni nu mai are răbdare. Vrem un guvern competent. ACUM!

P.S.: Poate că, disperat să rămână la guvernare, guvernul Boc va mai creste putin salariul. Dacă si acum ne lăsăm păcăliti, ne merităm soarta.

Haz de necaz

2010-10-01T20:42:00.003+03:00

Politica lipitorilor

2010-09-30T19:27:00.005+03:00

Aseară, la Antena 3, a apărut mama asistentei medicale arestate după tragedia de la maternitate. Plângea si spunea despre fata dumneaei că era dăruită meseriei sale. Fotografiile si alte mărturii ale mamelor copiilor îngrijiti de asistentă de-a lungul carierei sale veneau să confirme spusele doamnei îndurerate.

Toti cei din platou erau miscati de lacrimile mamei, căci tragedia e tragedie si suferinta e suferintă. Ei bine, pedelistul William Gabriel Brânză a simtit nevoia să pună în contrapondere suferinta părintilor copiilor care au murit. Ba, mai mult: a vorbit si despre victime colaterale. Cât de cinic poate fi omul acesta?

Nu stiu câtă vină are asistenta, dar ne îndreptăm spre sacrificarea unei persoane. Pe altarul cui? Cum îsi permite Brânză să vorbească în numele părintilor, el, reprezentantul unui partid care a depopulat si a sărăcit spitalele, care îi împinge pe medici spre deprofesionalizare sau spre emigrare. Medicina a devenit un sport extrem. La fel e si cu alte profesii. Facem echilibristică deasupra prăpastiei si ne asteptăm ca, la momentul potrivit, să fim împinsi în hău.

Este evident sportul aruncării responsabilitătii si în sistemul penitenciar. Există unii care au ca singură preocupare să nu-si asume nimic. Fie împing spre sefi, fie spre subordonati, fie spre colegi, orice răspundere. Când lipsesc ei de la serviciu, parcă se deblochează ceva. Sunt cei care mai inventează câte o hârtie si pe care îi ducem în spate. Mai dăm câteodată cu ei de pământ, dar îsi revin repede. Nu au rusine, nu au coloană vertebrală, nu au scrupule... Sunt peste tot. Ne sug sângele si apoi ne dau un brânci.

Din fericire, încă mai sunt si oameni care reprezintă reversul lor. Cunosc destui între colegii mei si mă bucur că lucrăm împreună. Când faci parte dintr-o echipă bună, efectul nevertebratelor se diminuează.

Fior rece de toamnă

2010-09-29T18:45:00.003+03:00

E sfârsit de septembrie... Fiorul de teama se strecoară si urcă pe sira spinării multor angajati... Între mitinguri, se vorbeste tot mai des si tot mai pe la colturi despre matrapazlâcurile regimului Băsescu. Oamenii se asteaptă la represalii care să descurajeze protestele poporului. Cu minciuni, cu servicii secrete, cu amenintări mai mult sau mai putin voalate, băsescienii se agată cu coltii în beregata poporului...

Ce instrumente are Băsescu pentru a struni fortele nărăvase pe care le-a trezit? Teatrul ordinar, dezbinarea, vrăjitoria violet si promovarea politiei politice... Întrebarea este: cât îsi vor mai permite oportunistii să-i fie alături, căci puterea pedelistă apune?

Delimitări conceptuale

2010-09-28T23:30:00.003+03:00

Stiti care e diferenta dintre "tigancă împutită" si "javră ordinară"?

Ziarista aceea nu era nici tigancă si nici împutită.

7 octombrie, asalt pentru democratie

2010-09-28T19:56:00.006+03:00

Guvernul de slugi si tătucul au primit de la licurici îndemnul de a ne da 14%. În medie... Mă întreb: de unde or avea acum bani? Este evident că le-a intrat frica în oase. Dacă unii dintre noi vor crede că aceste cresteri promise le rezolvă anumite probleme, se lasă păcăliti. Pericolul care ne pândeste este extrem. În aceste vremuri de criză, noi avem cel mai incompetent si mai corupt guvern. Mai avem o singură solutie: miscări de protest până la capăt. Nu vrem să fim condusi de lipitorile licuricilor.

Ei ne dau 14% ca să poată fura în continuare. Nu mai vrem nimic de la ei. Să plece! 7 octombrie: vrem o Românie liberă de băsescianism!

Nădejde

2010-09-26T22:14:00.003+03:00

Doamne, stiu că nu merităm, dar dă-ne un presedinte ca domnul Andrei Marga!

Reactionez, deci exist

2010-09-26T20:32:00.006+03:00

Văd că au apărut tot mai multi deontologi care critică modul în care protestatarii de vineri s-au adresat presedintelui. Mă întreb, însă, cum ar fi arătat mitingul din 24, dacă politistii si angajatii penitenciarelor ar fi făcut frumos?

Protestul a fost îndreptătit, de la un cap la altul si cu toate manifestările lui. Sfaturile de pe margine le primim, dar vrem participanti, nu moralisti. Vrem să fim solidari si implicati, atât în implicarea profesională, cât si în lupta pentru drepturile noastre.

Dacă, în loc să comenteze de pe margine, cei mai multi dintre politisti si angajatii penitenciarelor, cei mai multi dintre cetăteni ar iesi în stradă, protestele ar putea fi linistite, chiar tăcute. Neimplicarea unora, însă, determină radicalizarea celorlalti. Nu sunt un fan al sindicalismului, dar cred în reactia socială. România suferă de neimplicare, de blegeală, uneori doctă, alteori semidoctă.

Nu am iesit în stradă pentru cei 25%, desi tare îmi lipsesc, ci pentru că România merge în mars fortat spre o dictatura ticăloasă si prea putini fac ceva. Reactionati, oameni buni! E îngrozitor ce ni se întâmplă. Nu vi se pare?

Curaj, fratilor!!!

2010-09-26T12:55:00.010+03:00

Când protestantii erau mai învolburati, liderii sindicali le-au spus să meargă acasă, urmând ca protestele să fie reluate în 7 octombrie. Acum, unul dintre lideri ne spune că vor încerca să nu se mai ajungă la miting. Înteleg că e o presiune extremă asupra liderilor, dar nu trebuie să cedeze. Au în spate o armată nemultumită. NU SE POT ÎNMUIA! Dacă nu pot, nu-i tine nimeni cu forta acolo. Să-i lase pe cei care pot! Mă refer aici la liderii politistilor, dar poate fi valabil pentru TOTI liderii. Nu vrem să renuntăm la proteste. Trebuie să mergem până la capăt. Să cadă Băsescu, să cadă guvernul incompetent! Dacă sindicatele politistilor si ale angajatilor penitenciarelor cedează, ceilalti se vor înmuia si ei. Am dat un semnal puternic, am tras alarma unei revolutii democratice. Vrem ca liderii nostri să fie la înăltimea momentului. Până acum au fost si îi felicităm. Să nu cedeze!

L-am auzit si pe domnul Sorin Dumitrascu. Îmi place atitudinea. Forta FSANP! Îi asteptăm si pe colegii nostri din SNLP.

P.S.: Genial mesajul angajatilor sistemului penitenciar! Solidaritate, ironie, umor, fermitate... :)

Jalnicul dictator

2010-09-25T18:26:00.003+03:00

După mitingul de ieri, Băsescu a renuntat la protectia din partea politiei si a jandarmeriei. Asta, în pofida informatiilor aduse de Blaga, cum că marea masă a politistilor nu ar fi acord cu protestele si după ce i-a amintit pe jandarmi ca exemple demne de urmat. Se vede că sunt pedelisti mincinosi. Supărarea lui Băsescu pe politisti e de înteles, după palma zdravănă pe care a primit-o ieri, dar cu jandarmii ce o fi avut? L-au deranjat privirile lor prietenoase fată de manifestanti sau faptul că nu i-au caftit pe cei care au strigat împotriva presedintelui? Dacă e doar asta, de ce nu se supără pe toti românii? De ce nu renuntă la noi? Că nu-l merităm. Ducă-se!

Va fi protejat doar de SPP? Bietul dictator! A rămas doar cu serviciile secrete si cu marele mecanism de dezinformare. Încet-încet, îl vor părăsi toti. Nu stie oare că serviciile sunt alunecoase? Ar trebui să stie, că doar...

La puscărieee, guvernu' la puscărieee...

2010-09-25T14:10:00.004+03:00

Mitingul de ieri a fost un succes pentru miscarea sindicală si pentru democratia din România. Felicit FSANP pentru organizare si implicare! Ne-am simtit solidari si puternici. Stim că se poate si că dictatura nu va avea sanse în România. Politistii si angajatii penitenciarelor au arătat că nu vor accepta orice. Mafia politico-economică nu va izbândi.

7 octombrie e aproape... Vom fi acolo. Mai hotărâti, mai multi, mai puternici... Zilele dictaturii mafiote sunt numărate. "La puscărieee, guvernu' la puscărieee...." Bravo, dragi colegi!

Ne oferim să-i păzim noi!

2010-09-23T21:33:00.004+03:00

Se înfruptă linistiti... Stiu că sunt păziti de jandarmi. Jandarmii, însă, sunt constienti că păzesc niste sobolani. Noi stim cel mai bine cum e să-i păzim pe cei care fură. Doar că noi protejăm societatea de hoti, pe când, bietii jăndari, îi păzesc pe băsescieni de popor. Poate că n-ar strica să-i aducem pe toti si să-i păzim noi, că tot vrea domnu' ministru să-i înlocuim pe jandarmi. Doar suntem obisnuiti cu infractorii. Promitem să le respectăm drepturile.

Între raft si reactie...

2010-09-22T00:38:00.007+03:00

Cineva mi-a spus că filosofeala mea pe blog e ieftină. Nu e doar ieftină, prietene, ci e chiar gratuită. Da, si? Scriu cât de ieftin vreau. Muncesc ieftin, trăiesc ieftin, într-o societate ieftină... Doar viata e scumpă în ziua de azi. În rest, toti s-au ieftinit si produc gogosi ieftine pe care încearcă să ni le vândă scump.

Suntem călcati în picioare si nu reactionăm. Ce poate fi mai ieftin? Ce aveti, bă? V-au castrat sau ce aveti? Iesiti în stradă, că m-ati disperat! Dacă nu, să-l aducă pe Ceausescu înapoi, să ne punem iar capul în jug, piciorul în lant, mintea în degetar si basta.

Comunismul si puiul său tembel, băsescianismul, ne-au intrat în sânge. Ne-au prostit si prosti rămânem. Vă văd peste tot: fie blazati, fie încrâncenati în rele si îmi vine să vă iau la suturi si să vă invit să mă pocniti si voi, la rândul vostru. Poate ne trezim si ne vine mintea la cap, că prea suntem legume.

Hai, vă las... Dacă vreti, iesiti în stradă, dacă nu, înapoi în raftul cu legume, cel frumos pregătit de Băsescu si de jăpcarii lui!

Se umflă mămăliga?

2010-09-21T20:58:00.004+03:00

Mămăliga nu explodează, dar am văzut eu odată o mămăligă mestecată doar la început. În timp ce fierbea, perna de aer din interiorul ei a crescut si...minune: mămăliga a explodat. Gospodina neatentă a fost pedepsită cu o bucătică de mămăligă fierbinte peste mână.

Doamne, n-o exploda într-o zi si mămăliga noastră? Că asta suntem: o mămăligă mare, neamestecată, uitată într-o oală arsă pe fund.

Generatii mămăligoase!

Săptămâna liberă de Băsescu...

2010-09-19T17:02:00.004+03:00

Avem sansa de ne lua tara înapoi, de a ne întoarce la democratie. Dacă si acum om rata, ne-om merita soarta. Fără pinguini si fără agresivitate! Fermi si solidari! Om putea? Om vedea. Oricum, numai lasi să nu mai fim!!!

Oups!

2010-09-18T07:45:00.002+03:00

Privire interioară

2010-09-15T21:38:00.005+03:00

Pe toate blogurile penitenciare sunt criticate, ironizate, demascate diferite rele obiceiuri ale mai marilor penitenciarelor. Mă întreb, însă, ce putem spune si despre ale noastre deprinderi? Rar un sef m-ar putea dezamăgi, căci nu m-as lăsa amăgit. As putea fi, însă, rănit de colegii mei si, cel mai mult, de mine însumi.

Dezamăgiri si sperante

2010-09-14T23:03:00.005+03:00

Nu stiu ce s-a întâmplat cu Penifestul, fascinantul vis al unor nebuni frumosi, dar Politistu' a pierit încet si acum e în comă. Neimplicarea, dezinteresul, lipsa de reactie, aceste bube ale angajatilor sistemului încep să doară... din ce în ce mai tare....

E usor să lupti cu nesimtirea, cu impostura, cu sinecura si cu altele ca acestea, dar cu obisnuinta semenilor de a-si pune singuri capetele-n jug, de a accepta fără reactie orice imbecilitate, nu mă pot obisnui, asa că mă retrag...

Uneori, însă, încep din nou să cred că putem fi profesionisti. Uneori, doar uneori... Oscilez si eu...

Respect, maestre....

2010-09-07T00:47:00.004+03:00

Huginn se retrage de pe Penifest. Punctul de sprijin al universului blogurilor penitenciare, un reper important al constiintei noastre profesionale, nu ni se mai adresează de pe cel mai citit blog al angajatilor din sistemul penitenciar.

Evenimentul mi se pare extrem de trist si de miscător pentru noi. Sunt convins că Hug, cu energia lui debordantă, cu sufletul său, cu deschiderea sa spre ceea ce crede că e constructiv, cu inteligenta de care a dat dovadă, va duce bucurie și sperantă pe unde va trece. Nouă ne rămân ideea că se poate, rusinea că nu l-am urmat cum ar fi trebuit si bucuria anilor Penifest, urmată de tristetea retragerii...

Sistemul a fost îmbunătătit semnificativ de Penifest, oamenii fiind invitati să gândească si să se rusineze de relele obiceiuri, să spere si să caute. Hug e sufletul unui fenomen în sistemul penitenciar românesc.

Huginn, dacă e cu putintă, revino într-o zi! Îti multumesc pentru tot, maestre!

Si totusi... vine toamna! Unde-s haiducii? :)

2010-09-06T17:48:00.007+03:00

:)

2010-09-03T19:46:00.000+03:00

Dusă este....

2010-09-01T21:06:00.004+03:00

Armonia ca armonia, dar fără putină tensiune...

Întorcându-mă din concediu, tot ce îmi doream era să mai păstrez din linistea concediului, să mă recontaminez cât mai târziu cu virusul combativitătii... Am obiceiul de a le zâmbi colegilor, de a glumi cu ei si de a detensiona situatiile, chiar si cele în care interlocutorul merită mai degrabă un sut în fund. Important e ca armonia să se mentină, chiar asa subredă, dar încă existentă.

Avem parte de conflicte functionale, determinate de lupta zilnică pentru resurse. Semănăm cu amărâtul ăla de la camera 25, cel care nu e vizitat de nimeni, nu are nimic si în fiecare zi se trezeste cu preocuparea de a-si procura tigările zilnice. Fiecare zi e o nouă luptă, iar resursele sunt limitate. Nu avem personal, nu avem hârtie, caiete etc. Nu mai avem nimic. Facem raportări peste raportări si solicităm resurse doar de dragul de a cere sau, mai bine zis, de teama că am putea fi arătati cu degetul sau chiar sanctionati că nu am solicitat, desi e evident că nimeni nu ne va da nimic. Acestea si multe altele sunt conflictele functionale, aproape inevitabile... Într-un târziu, ele aduc un echilibru... Sărăcia se va împărti în mod egal.

Apoi avem conflictele alea venite din răutătile cotidiene, din invidii si mizerii morale. Si, pentru că nu e evident mirosul greu care se degajă din dejectiile mărunte ale penitenciarelor, ANP amestecă gunoiul. Cum face? Foarte simplu, dragi colegi. Prime mărunte aruncate la întâmplare ne vor face să ne sfâsiem între noi. Mai scapă cineva? Nu-i bai! ANP scoate din joben concursul "Cel mai bun...", concurs care începe ca un măr al discordiei, continuă într-o cutie neagră si are un final ciudat. Ca să nu mai vorbim despre împuternicirile aflate la îndemâna altor împuterniciti. O adevărată brambureală demotivantă.

Ei bine, venit din concediu, dornic să-mi păstrez pacea, am intrat într-o sedintă. Si atunci...mi-a trecut.

În asteptarea armoniei

2010-08-29T23:56:00.005+03:00

Au fost pe bloguri discutii întregi, toate pornite de la un singur fluierat. Ce-i drept, toti fluierăm, dar rar se întâmplă să se audă o melodie, iar dacă, totusi, ne iese, fiecare îsi cântă propriul cântec. Ici-colo, oamenii se mai armonizează si lasă să se ivească ceva coerent.

Putină liniste nu ne-ar strica... Poate...după ce ne reculegem putin, vom încropi o melodie aproximativă... Una care...măcar...nu ne va mai face creierii franjuri. Asa că...ssst! (în soaptă) Doar putin... Nu e mai bine asa? Ne "auzim" mâine! :)

Vine unu' si zice că nu-i voie, da' nu-l aud, că fluier

2010-08-27T01:07:00.010+03:00

Prisonworker a scris un articol interesant pe Penifest, dar comentariile, cu câteva exceptii, sunt deplorabile. Citind, aveam impresia că un artist cântă la fluier, alti doi îi tin isonul, dar le răspunde, din ce în ce mai turbulent, corul hăhăitorilor. După o serie de articole huginniene care au tulburat amorul propriu al smardoilor de profesie, acestia s-au aruncat la beregata autorilor.

De câtva timp, observ o strâmtorare a preocupărilor, explicabilă prin coborârea pe toboganul atasat de criză piramidei lui Maslow. Orice reflectie, orice problematizare profesională sunt privite cu un scepticism încrâncenat, singurele probleme rămânând banii de haine, primele si salariile. Importante, nu-i vorbă, tulburătoare chiar, dar, dincolo de ele, mai există, totusi, viată.

Eu cred că nimeni si nimic nu ar trebui să ne oprească să fluierăm atunci când simtim nevoia si când fluierul nostru e în pas cu firescul si cu armonia. Ani de zile am încercat să dăm un sens sistemului penitenciar si muncii noastre. Am cântat, ba după ureche, ba după partitură si, oricât ne-or fi zis unii si altii că e inutil să fluierăm, nu ne-am lăsat. N-om începe chiar acum să renuntăm, chiar dacă ni se spune că e inutil sau că avem voie ori nu.

Gândul care trece dincolo de grija zilei de mâine e cel ce rămâne, cu voie ori fără de voie.

Despre derizoriu

2010-08-25T01:00:00.005+03:00

Unui om îi mijeste o idee si o comunică. Se găseste cineva care caută un amănunt nesemnificativ si îl aduce în prim plan. E nevoie de mult efort pentru a păstra discutia la nivelul esentei, pentru că există o fascinatie a derizoriului în tot ceea ce facem. Cineva vorbea despre ispita risipirii, cea care îi cuprinde pe oamenii care au multe idei valoroase si nu vor să renunte la a se concentra la unele dintre ele, riscând, astfel, să compromită punerea în valoare a tuturor ideilor pe care vrea să le exprime atunci.

Ei bine, dincolo de ispita risipirii, e cea a derizoriului, a căutării într-o idee bună a elementului de cancan, ieftin si neesential. Întrebarea e: de ce se întâmplă asta?

De ce dai, mă?

2010-08-23T19:48:00.004+03:00

"Ce dacă mi-ati dat votul? Tot o luati peste gură." Asa pare să spună seful nostru de baracă. Juri că nu l-ai lovit pe copil cu pumnul în gură? Juri că nu ai vrut să-i spui lui Crin despre sotia lui decedată? Juri că nu ai avut orgasm când ne-ai anuntat că ne tai salariile sau că-i lasi pe bătrâni să moară? Juri că nu l-ai lovit pe avocat? Zi să mori în puscărie, dacă minti!

Unde ne e miezul?

2010-08-22T14:53:00.006+03:00

Senzatia pe care o am în ultimul timp e că mereu e vorba despre altceva. O problemă pusă în discutie aduce zeci de alte probleme, dar prea putine solutii si niciodată la problema initială. Uneori, prefer să o rezolv singur sau cu câtiva apropiati, căci, dacă o trimit în labirintul managerial penitenciar, se întoarce mult mai complicată si complet golită de fond. Forma are si ea rolul ei, dar chiar coajă goală?

Găstile vesele

2010-08-20T00:48:00.007+03:00

Cei de la ANP sunt niste simpatici. Dacă îi cunosti în particular, sunt chiar OK. Si cei care conduc unitătile sunt simpatici uneori. Nu au încrâncenarea aia veche, decât atunci când se simt călcati pe bombeuri. Domneste, însă, un spirit de gască deranjant. Cu alte cuvinte, oamenii sunt de gască. Ce mă fac, dacă eu nu vreau decât să-mi fac treaba bine si să beneficiez de un management eficient, dacă nu-mi pasă de gasca lor?

Cum functionează, însă, spiritul gregar la nivel înalt? Păi, simplu. Cum putini ajung acolo pentru că merită, savurează urcusul rapid si se simt privilegiati. Dinupaturiceala îi adună si le transmite o anumită senzatie de superioritate. Se atrag unii pe altii servindu-si reciproc iluzia că fac parte dintr-o castă specială, diferită de prostime. Acest drog tine loc de profesionalism si functionează ca un liant...

Ce se întâmplă, însă, cu profesionistii? A, lor li se servesc tot felul de formalisme, de amănunte nesemnificative... Ce mai contează că lucrezi bine? Nu ai scris numele cuiva cu majuscule. Ai rulat multi detinuti în programe? Bine, bine, da' Arial 12? Există oameni care chiar au învătat ceva si si-au găsit locul în societate? Ce contează, dacă nu ai bolduit numele directorului la ultima raportare?

Sunt aruncati, bietii oameni, în labirintul birocratiei, pentru că doar acolo se mai estompează diferenta dintre păturici si profesionisti. Dacă nici asa nu merge, atunci sunt folositi profesionistii pentru a presta munci sub calificarea si priceperea lor. În timp, se vor demotiva. Pentru ca totul să fie si mai aiuritor, se premiază ineficienta si se sanctionează orice urmă de profesionalism, apoi se organizează câte un scrutin învrăjbitor în unităti si aranjat la nivel de sistem.

În aceste conditii, ne mai mirăm de sensul si de ritmul sistemului penitenciar? Vesele găsti, triste perspective!

Continua imunizare

2010-08-17T22:25:00.014+03:00

După mai multi ani de imunizare penitenciară, se întâmplă în fiecare zi să întâlnesc ceva tulburător. Masina dezamăgirii aduce din nou si din nou marfă. Surprizele nu-mi mai vin de mult din partea detinutilor, ci, iar si iar, din partea administratiei, prin rotitele ei.

Suntem, unii dintre noi, pregătiti si răspregătiti să facem fată reactiilor de tot felul ale pepeleilor, dar devine din ce în ce mai obositor si dezarmant să găsesti aceleasi mentalităti si manifestări, mai mult sau mai putin nuantate, în rândul colegilor, de la supraveghetor, până la director. Există si exceptii, dar, dincolo de ele, rămâne regula.

Dinamica turmei penitenciare

2010-08-16T22:20:00.017+03:00

Într-o duminică toridă, m-am urcat în masină si am gonit spre Carpati, poate tentat si de frunza căzătoare a Elenei, această Evă a neamului pedelist si începătoarea turismului planetar, cea înainte de care... si fără de care... si, mai ales, după care...

La un moment dat, o turmă de oi a blocat soseaua. Cred că orice străin ar fi dat pe spate de admiratie în fata unei privelisti atât de rustice. Obisnuit fiind cu mioriticele scene, nu m-am lăsat impresionat, dar nici enervat... Ca să nu mă plictisesc, am încercat să deslusesc ideea de deplasare a turmei.

Interesant... Foarte interesant... Ciobanul era mai mult absent. Avea o bâtă (doctorală?) pe care o tinea pe umeri, sprijinindu-si mâinile încolăcite pe ea, dar nu-si conducea oile... Câinii erau si ei destul de pierduti printre oi... În schimb, în fruntea turmei alerga disperată o oaie schioapă si cam tălâmbă, dornică să fie prima. Celelalte o urmau cu o ciudată si oarbă loialitate... Ultima în rând era o altă oaie schioapă, aceasta, însă, îsi târa demn piciorul lovit, într-un mod destul de firesc.

Nu am putut să nu alerg cu gândul spre structura unui penitenciar românesc. Ciobanul îsi priveste turma cu o autocontemplare demnă de un doctor în orice, rolurile în turmă sunt neclare si amestecate, iar la conducere este o oaie care oricând poate fi înlocuită cu ultima din turmă. În aceste conditii, turma noastră merge spre nicăieri, încurcă mersul normal si nimeni nu se miră.

Veni-va timpul când oaia cea schioapă din vârf va fi prinsă de cioban si scoasă din turmă. Alta va schiopăta în grabă spre rolul de lider si ciobanul o va privi binevoitor la început, căci nu putea ajunge acolo doar pe propriile-i picioare, dar când ceea ce a propulsat-o îsi va pierde influenta, oaia cea lideră va fi si ea sacrificată.

Mă întorc cu gândul la ultima dintre ele. Înteleaptă oaie! Si totusi...ciudată si, în acelasi timp, obisnuită turmă.

Adormirea Maicii Domnului

2010-08-15T22:57:00.008+03:00

Minunată ortodoxie! Zilele sfintilor sunt sărbătorite, de obicei, la trecerea lor spre Cer. Doar Născătoarei de Dumnezeu si Sfântului Ioan Botezătorul le sărbătorim, dintre sfinti, si nasterea. Am întâlnit multi oameni nedumeriti cum de ne bucurăm în ziua Adormirii. Sărbătorim, căci Maica Domnului, s-a dus lângă Fiul Ei, ne bucurăm căci ea si sfintii ne deschid calea spre Mântuire.

Ati văzut vreo înmormântare la mănăstire? Doar câtiva mireni plâng. Călugării cântă si se roagă, transfigurati de importanta trecerii si de promisiunea Mântuirii. Dacă si noi, crestinii mai putin vrednici, am medita putin la ceea ce ne asteaptă după această viată, dacă ne-am gândi la bucuria Raiului, nu ne-am mai tulbura atât, nici de moarte si nici de viata de aici.

La multi ani, dragi colegi care purtati numele sfânt al Maicii noastre!

România e siluită. E pervers să accepti.

2010-08-14T11:55:00.007+03:00

România e o femeie frumusică. În adolescentă a fost căsătorită cu un principe, ajuns apoi rege. Veselă, liberă si fericită, a strălucit apoi, când, după ce fiii săi au luptat pentru ea, i-a adunat pe toti acasă. Interbelica tinerete si-a petrecut-o distrându-se frumos, trădată uneori, dar încântătoare, cultă si romantică. Un tânăr rege s-a îndrăgostit apoi de ea si părea că viata-i va fi frumoasă si plină de farmec...

Din nefericire, tâlhari si violatori îi dădeau târcoale. Regele i l-au gonit si au siluit-o în grup pe minunata-mi Românie. Fiii cei trădători, complici cu violatorii, si-au aruncat fratii în puscării, iar pe altii i-au trimis în morminte. Putini au mai îndrăznit să o apere, asa că singură a rămas în fata criminalilor. Într-un târziu, eliberati din puscării, cei demni au fost din nou si din nou batjocoriti, pentru că nimeni nu-si accepta lasitatea de a nu fi fost ca ei. Lichelele crescute de complicii violatorilor si-au format morala lor perversă, morală care exclude si minimalizează spiritul de sacrificiu. Până la capăt au băut paharul jertfei de sine eroii cei stiuti si nestiuti din închisorile comuniste si din "libertătile" comuniste si democrate. Mai amară si mai greu de înghitit a fost licoarea turnată după cucerirea libertătii.

România, frumoasa femeie, a născut, totusi, si copii frumosi, fii care nu au mai răbdat agresarea continuă a mamei si care si-au trântit tatăl dictator. Dar, vai, murit-au tineri si înselătorii păcălit-au naiva patrie. Concubinaj trăit-a cu un vechi complice, apoi încercat-a o relatie cu un domn civilizat, dar, uitând bunele maniere si obisnuită să fie îmbrâncită, întorsu-s-a la vechiul comunist, până când un vechi marinar, bisnitar, incult si violent, i-a sucit mintile, promitându-i că va avea grijă de toti copiii ei.

Ce a făcut, însă, marinarul? Un credit exorbitant la bancă, pe numele ei si al copiilor. A vândut tot ce mai aveau si apoi le-a spus tuturor că trebuie să rabde. Doar banii pentru prietenele lui din porturi sau din primărie au rămas neatinsi. Atunci, hotărât om, noul concubin si-a anuntat familia: "De azi, mâncare nu mai primiti, nici la scoală nu mai mergeti. De muncit, nu mai munciti, căci tot v-am vândut, asa că băietii vor pleca prin vecini la cersit, iar fetele se vor împărti în două: unele se vor prostitua prin sat, altele în curte la noi."

Degeaba-si plânge-n pumni acum greseala, biata Românie... A crescut fii lasi, trădători din fire, căci ceilalti muriră-n glorie. Se uită-n jur: sperantă o mai fi?

Până când vom fi lasi, până când vom linge osul gol de pe care au mâncat carnea ticălosii? Si în sistemul penitenciar e siluit bunul simt. După modelul concubinului, au început să crească si să se înscăuneze lichele tot mai hulpave. Lasi, mizerabili, lingăi, oricând gata să profite, înfundători în iadul birocratiei neprofesioniste... Toti ăstia sunt complicii violatorilor, iar noi, cei care vedem cum ne agresează din nou România si tăcem, suntem, de asemenea, vinovati. Cum nu ne crapă obrazul de rusine?

Omul, blocat între litere

2010-08-13T22:31:00.011+03:00

Sistemul penitenciar este guvernat de multiple reguli si proceduri care, în teorie, par europene, utile, dar, în realitate, sunt functionale doar într-o măsură aproximativă. Se stie că litera poate sprijini spiritul, dar, dacă e în exces si disociată de realitate, ucide si sterge orice urmă. Privind starea noastră, observ că avem prea putin spirit si litere asezate strâmb. Ce-o fi loialitatea în sufletul nostru strâmtorat de grijile prea multe si de prea repede urcus mânat? Ori...ce ne mai rămâne, când ne-ntâlnim blazati? În hătisul de norme, mai avem timp pentru oameni?

Ezitări de criză

2010-08-12T21:07:00.010+03:00

România... august... 2010... perioadă de criză... salarii scăzute... disperare... prostie... grevă... delăsare... birocratie... siparezocratie... tăieri... ne conduc incompetentii... mai apar două hârtii de completat... lehamite... ne mai vine o hârtie... despre cum să nu mai scriem atâtea hârtii... exact genul de adresă de care ar trebui să scăpăm (vorba unui bun prieten)... diversiune... cearta pază-socio... scrutin cu final aranjat... cel mai bun... concursuri la misto... fluturasi depresivi... piatră în stomac... furie... hai să ne certăm!...ba nu... ce vină are colegul tău?... cât timp mai rabdăm?

Acum se vede omul

2010-08-11T19:04:00.006+03:00

Am primit cu 25% mai putini bani. Urmează să ne strângem la pungă. Până atunci, ne strângem la suflet. Iar când sufletul e mai strâns, cresc indolenta, mizeria umană, agresivitatea, delăsarea... Mai simte cineva durerea de celălalt?

Puteti să vă dati coate. Eu îmi iubesc meseria si îmi pasă de ceea ce ni se întâmplă, de relatiile profesionale pe care mentin, de efectele eforturilor mele si ale echipei din care fac parte. Am mai văzut câtiva ciudati din ăstia. Nu sunt împătimiti ai formalismului steril, din contră, dar cred în rolul lor profesional si în capacitatea noastră de a ne compatibiliza.

Ne dorim revenirea celor 25% din venituri. Fără banii pe care ni i-au furat, ne este greu să ne plătim băncile. Ne-au furat concediile, sfârsiturile de săptamână hai-hui, iesirile în cluburi si în restaurante, siguranta financiară, linistea si multe altele. Nu stiu voi cum sunteti, dar mie nu îmi vor fura zâmbetul, nu voi munci mai putin sau mai prost si nu îmi voi vinde sufletul.

Banii ni-i pot lua, nu si sufletul, nu si profesionalismul, nu si omenia. Dacă acum nu le avem, înseamnă că au fost simple iluzii.

P.S.: Observ pe bloguri cum oamenii fac propuneri de disponibilizare. "Să plece ceilalti!" Cât de negre ne sunt inimile? La nivel de MJ nu se pune problema disponibilizărilor din sistemul penitenciar. Noi, însă, ne îmburdăm afară. Tristă categorie profesională! Unde mi-e zâmbetul? A, uite-l... :)

Cine mai suntem?

2010-08-09T22:32:00.005+03:00

În toti anii acestia în care am lucrat în sistemul penitenciar am trăit cu speranta că acesta va evolua, că ne vom destepta, că vom ajunge profesionisti. Mi s-a părut că am făcut pasi importanti cu totii. S-au schimbat legi, regulamente, au apărut proceduri, dar...tot ce s-a întâmplat de la Galati încoace îmi spulberă orice iluzie. Cum poate o institutie a statului să accepte atâtia antisociali si să-i pună să custodieze alti antisociali? În acest ritm, se vor accentua luptele si complicitătile între două clanuri: cel al interlopilor arestati si cel al infractorilor paznici. Cei care vor pierde, însă, vor fi stingherii naivi care vor mai putea să creadă în profesionalism. Si dintre detinuti vor mai rămâne câtiva neînregimentati si vă rog să mă iertati dacă pe unii îi voi aprecia mai mult decât pe cei care gândesc si actionează infractional, desi sunt îmbrăcati în haina statului. Măcar ei plătesc pentru ceea ce au făcut.

Pazisti sau educatori, unii au rămas oameni, Altii nu.

Galatiul: un semnal de alarmă

2010-08-08T20:46:00.006+03:00

Mă gândesc la colegii nostri de la Galati. Tragedia de acolo se putea întâmpla oriunde. Ne dăm toti cu părerea, fie acuzându-i, fie apărându-i, crezând că stim ce s-a întâmplat cu adevărat si care sunt nuantele întâmplării. Să risti trecerea dintr-o parte în alta a gratiilor e un cosmar pentru orice angajat al penitenciarului. Îmi pare teribil de rău si sufleteste sunt alături de cei aflati în această suferintă. Eu îi văd ca pe niste colegi care plătesc pentru tot ceea ce presupune zestrea de valori, atitudini, idei, sentimente, emotii si afecte vehiculate în sistem. În mod inevitabil, cultura noastră informală generează astfel de declicuri. S-a întâmplat la Galati. Mâine, se poate întâmpla la Timisoara, poimâine la Vaslui. Cine stie? Îmi doresc să-i văd liberi pe toti colegii nostri si să ne eliberăm si noi de ură, de resentimente si de atitudini care ne pot trimite în camerele de detinere. Să ne rugăm pentru libertatea lor, pentru trezirea noastră morală si pentru profesionalizarea mediului penitenciar!

Cu degetul pe rană

2010-08-08T00:56:00.007+03:00

Ultimele două articole postate de Huginn au învolburat apele Penifestului. Din apărător al angajatilor, din salvator si furnizor de informatii utile si corecte, Huginn a ajuns tinta predilectă a comentatorilor. Se vede treaba, a atins un punct nevralgic al sistemului. Când pui degetul pe rană, te poti astepta, chiar salvator fiind, să suporti reactia dureros-agresivă a rănitului.

Pornind de la tragedia de la Galati, soldată cu moartea unui detinut si punerea sub acuzare a unor colegi de-ai nostri, Huginn ne-a vorbit despre criminalul din noi si despre nociva atitudine neprofesionistă. Nu vreau să mă refer la situatia colegilor nostri acuzati. Le doresc să se facă dreptate si le respect prezumtia de nevinovătie. Reactiile de pe blog, însă, au fost foarte dure si ne demostrează cât de departe suntem de profesionalizarea ocupatiei noastre.

E clar că între detinuti si personal există o permanentă luptă pentru putere. Detinutii vor dori întotdeauna mai multă libertate, iar personalul va dori mai mult control. E evident că detinutii au ajuns după gratii pentru că s-au manifestat antisocial, deci ne putem astepta din partea lor la orice. Nimic nou sub soare. Asta ar îndreptăti agresivitatea?

Am citit pe blog o serie de justificări ale agresivitătii la adresa detinutilor. Unele le întâlnim si la colt de stradă, altele chiar în camerele de detinere. Asta ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Ar fi cazul să ne gândim cum se face formarea profesională în acest sistem si, mai ales, cine o face. Organizăm convocări si le vorbim oamenilor despre TBC. E foarte bine, dar haideti să mergem mai departe! Am văzut multi tineri dornici să învete. Cine îi ghidează profesional, cine îi ascultă si îi consiliază? Sunt dati în grija unora mai în vârstă. Ideea nu ar fi rea, dar formarea profesională înseamnă, dincolo de aspectele strict tehnice, dezvoltarea unei atitudini profesioniste.

În unităti, ofiterul cu formarea profesională este omul bun la toate, iar psihologul pentru personal este o raritate. În plus, nimeni nu are timp pentru activităti de formare. Să ne mai mirăm, atunci, că acesti colegi ai nostri, ajunsi într-o situatie critică, se pot manifesta abuziv-agresiv? Nu, nu e de mirare. Spuneam că nu e timp? Îmi amintesc un dialog între un preot mai în vârstă si unul mai tânăr. Cel tânăr se plângea că nu are timp să citească. Răspunsul bătrânului a fost: "Fă-ti!"

Prin urmare, dragi prieteni, dacă nu avem timp să ne preocupăm de formarea noastră, de echilibrul nostru, să ne facem, căci, priviti, vine momentul în care totul se blochează si nicio grabă nu ne mai e de folos!

Iar în ceea ce-l priveste pe Huginn, m-a impresionat atitudinea lui si îi transmit toată aprecierea mea.

Si totusi...omul

2010-08-06T23:02:00.006+03:00

Ne tot plângem de managementul sistemului penitenciar, de oamenii care ajung în functii de conducere, de criteriile după care ajung acolo. Deseori, avem senzatia că sita este stricată, că sunt selectionati cei mai incompetenti dintre noi pentru a ne conduce. La mine în unitate, dacă văd cine ia decizii, nu pot să-mi schimb acest gând.

Si totusi... Mă uit la liderii locali de sindicat. As fi vrut să am încredere în ei. Cum i-om fi ales pe cei mai impertinenti dintre noi? Nu ne-a obligat nimeni, nu au fost concursuri trucate. Pur si simplu, i-am ales. Noi i-am făcut lideri. Sunt dintre noi. Poate că nu suntem mai buni decât cei pe care-i criticăm... Sau poate că avem acele criterii defecte adânc înrădăcinate. Facem alegeri gresite pentru că valorile ne sunt viciate, pentru că nu mai stim ce e bine si ce nu si, de multe ori, pentru că nu ne pasă.

În general, gândesc pozitiv, îmi plac oamenii si vreau să mă înteleg bine cu toti colegii mei, indiferent de sectorul de activitate si dincolo de efemerele conflicte functionale. În particular, fiecare dintre noi este cumsecade, dar cum ajungem noi ca, împreună, în acest angrenaj penitenciar, să ne urâtim? De ce renuntăm la frumusetea interioară si ne schimonosim?

De ce nu rămânem...noi?

Mirare si nu prea

2010-08-05T17:25:00.004+03:00

Cât de mici sunt micutii profesional si cât de sus s-au cocotat!

Si omenia? Unde ne este omenia?

2010-08-04T21:17:00.004+03:00

În hătisul de legi, regulamente, proceduri, dispozitii, flexibile la aplicare, dar rigide la control, bune în teorie, dar ipocrite în realitate, în păienjenisul de orgolii, de măruntisuri care se presupun valori inestimabile, de pasări ale responsabilitătii între colegi si de spălări pe mâini, ca nicio urmă să nu mai rămână, păstrez o întrebare: unde ne mai este omenia? O întrebare si un zâmbet... Un zâmbet ca o sperantă.

Uite asa!

2010-08-04T00:49:00.007+03:00

Uneori mă-ntreb: "De ce-mi bat capul?" Ar fi atât de simplu să mă retrag în pătrătica mea si să-mi fac doar treaba mea, cât pot de bine, fără să-mi pese de ceea ce se întâmplă în jurul meu. La un moment dat, Huginn mi-a spus că s-a mirat cum am rezistat atât în lumea blogurilor, dat fiind că eu nu aveam o cauză. Probabil voia să spună că nu sunt angajat în lupta sindicală. Si totusi...

Nu sunt împuternicit, nu as avea unde să fiu, dar îmi pare rău că împuternicirea îl transformă pe om în slugă, am primit primă, dar cred că nu pentru meritele mele, oricum, nu atunci când am meritat mai mult, ci atunci când au vrut altii... Am colegi care meritau si au fost suntati, dar si alti colegi cu care mi-e rusine să fiu pe lista premiatilor. În rest, e întâmplare.

Mi-am creat o platosă de protectie împotriva stupiditătii, stiu cum să răspund la mârlănie, nu am asteptări prea mari de la ceilalti, încerc să scot ceea ce e mai bun din persoanele private de libertate, glumesc si sunt prietenos cu colegii si nu o duc deloc rău. Nu am dorinte de mărire pentru că nu cred că, de exemplu, director de pârnaie, e o functie mai importantă decât cea pe care o am eu.

Îi cunosc pe multi si stiu ce le poate pielea. Nu ar trebui să mai am multe asteptări de la acest sistem. Am lucrat în două penitenciare, le-am văzut pe multe dintre celelalte, le-am comparat cu cele spaniole, pe care le-am vizitat în urmă cu câtiva ani. Vorba poetului: "Toate-s vechi si nouă toate". Si atunci, mă întreb si eu: ce-mi mai pasă? Ei bine, nu stiu, dar...nu pot să las si nu vreau să tac. Uite asa!

Cu 50% mai P.

2010-08-02T21:29:00.007+03:00

Luna trecută, P. a fost propus pentru a fi premiat. 50%... Nu 30, nu 35, nu 40, ci numaidecât 50%.... Ce a înteles omul din asta? Că este eficient, că e bine ceea ce face... Ceilalti pot învăta de la el, pentru că acesta este rolul acestui stimulent: să motiveze si să promoveze profesionalismul.

Zilele trecute, omul nostru era cât pe ce să provoace o revoltă. Agresiv verbal si fizic, impertinent în relationare, agramat... Doi agenti abia veniti, aciuati pe lângă el, încurajati de brutalitatea premiantului, au început si ei acelasi tip de manifestări comportamentale. Doi oameni inteligenti, necopti încă, au învătat că aceasta e eficienta profesională. Poate că mâine vor pleca scârbiti, poate că se vor adapta acestui nivel uman scăzut sau poate că se vor trezi si vor revolutiona părticica lor de sistem. Cine stie?

Pe când abolirea sclaviei?

2010-07-31T20:00:00.006+03:00

În emisiunea "Conexiuni" de vineri seara, Valentin Stan a tratat tema mentalitătii de sclav. Interesant... Foarte interesant subiect! Ne-a demonstrat, încet si sigur, că avem mentalitate de sclavi, că nu cunoastem si nu respectăm legile, că actionăm de frică, muncim de teamă si doar când suntem observati etc. În politică, nu alegem oameni care iubesc democratia, ci stăpâni, dictatori. Îi adulăm si apoi îi urâm. Doar accidental si dacă ne găsim alti stăpâni, scăpăm de ei, eventual îi împuscăm.

Dacă dincolo de portile penitenciarului avem o sclavie venită din nostalgia lantului, în sistemul penitenciar acceptarea sclaviei se conjugă perfect cu încurajarea ei. Sistemul de împuterniciri, prima de 50%, comisia de disciplină, camera de luat vederi orientată spre angajati, nicidecum spre detinuti, controale ipocrite, ordine imposibil de dus la îndeplinire... Toate aceste instrumente sunt folosite doar în interesul "stăpânilor". Bombonica si biciul...

Unele nu sunt rele în esentă, pentru ele ar putea motiva si extrinsec eficienta, dar sunt rele pentru că motivează docilitatea, perversitatea, pupatul în dos. Mafia sipareză sau parasipareză actionează la toate nivelurile. Niciun director nu ajunge acolo de bun si nici nu pleacă de prost. Altele sunt pârghiile, iar capacitatea managerială e facultativă.

Penifestul vuieste împotriva acestor bombonele pentru sclavi, dar îi pasă cuiva? Oamenii consideră că împuternicirile se acordă după criterii incorecte. Cei de sus cred că oamenii exagerează. Ce stiu sclavii? Poate că exagerăm, poate că ne credem mai buni decât cei împuterniciti doar pentru că suntem subiectivi. De ce nu organizează concursuri? De ce nu încearcă, în sfârsit, un concurs corect pentru ocuparea functiilor de conducere? Ce îi costă? Doar nu-si pierd toti sclavii. Le rămân destui.

Valentin Stan avea dreptate. Doamne, câtă dreptate!

Destelenirea proiectelor manageriale

2010-07-27T23:48:00.006+03:00

Ne-am plâns de magistratii manageri si apoi ne-am bucurat de linistea care a venit după ce valul lor a trecut. Un alt val, însă, a crescut si ne zguduie sistemul. E format de oameni din sistem, de profesionisti dintre noi. Ar putea fi considerat un val benefic si ar fi, dacă profesionalismul ar fi definit clar în domeniul nostru. Cu toate păcatele lor, magistratii păstrau, totusi, un echilibru între diversele sectoare de activitate.

Noii manageri dezechilibrează sistemul si îl compatibilizează cu viziunea lor despre penitenciare. Provenind, de obicei, din sectorul pază, fac ceea ce au învătat si le-a adus succes, uitând că functia de director presupune o viziune mai cuprinzătoare. Am tot respectul fată de colegii din pază si cred că, asa cum un director ajuns (accidental sau printr-un "concurs" de împrejurări) în acel post urcând pe filiera socio ar fi nevoit să-si remodeleze perspectiva si să cuprindă toate sectoarele, la fel ar trebui să facă si privilegiatii acestor timpuri.

Dacă ai fost un bun pazist sau lucrător la sectorul educativ, pentru a fi un manager eficient, trebuie să te reconstruiesti profesional. Încremenirea în proiect nu este un semn de întelepciune, iar noi avem nevoie de lideri întelepti.

Ne sare dopu'?

2010-07-26T22:31:00.013+03:00

Am văzut mai multe penitenciare din tară si din afara ei. M-a interesat în primul rând atitudinea colegilor mei mai apropiati sau mai îndepărtati. I-am văzut pe cei din penitenciarele orientate predominant spre relatiile interumane si spre educatie, dar i-am observat si pe cei din penitenciarele în care paza si orientarea spre reguli reprezintă miezul. Primii, oameni deschisi, comunicativi, creativi, ceilalti, mândri, formalisti, algoritmici. Desigur, fortez putin nota când împart oamenii în cele două categorii, dar tendintele cam astea sunt. Ideea e că sistemul penitenciar ar putea fi mai uman, mai inteligent, mai integrat în comunitate. Într-un astfel de sistem, în care oamenii îsi asumă roluri pozitive, în care detinutii sunt pregătiti pentru reintegrare socială sau măcar se fac eforturi în acest sens, noi, angajatii, politisti sau lucrători, ori chiar gardieni, cum ne-om numi, ne putem simti profesionisti sau executanti ai unor ordine ale căror sensuri ascunse se pierd undeva în negura gândirii cine mai stie cui.

A fost o perioadă în care simteam că dopul sistemului a sărit. Acum a fost înfundat din nou si fixat cu o cârpă veche. Când ne-om destupa?

Asedierea României

2010-07-25T14:29:00.006+03:00

"Impozitul unic si-a făcut datoria. Acum putem renunta la el." Asa ne-a spus zilele trecute Boc. Care or fi fost acele efecte, dacă nu falimentarea firmelor mici, aflate la limita supravietuirii, dar care dădeau, totusi, de lucru unor oameni?

"Prefer să am capul tăiat, decât să nu-mi atenţionez propriul popor că avem de luat decizii extrem de importante." Da, ăsta a fost Băsescu. Si care sunt aceste decizii? Înfometarea bătrânilor, golirea scolilor, concedierea artistilor, umilirea sinistratilor, batjocorirea angajatilor, sufocarea birocratică a initiativei...

Un mincinos si saltimbancul lui... Băsescu se simte jertfitor. Si-ar pune în joc capul ăla ranchiunos, dar nu si-a riscat un nou mandat. De ce nu a spus adevărul în campania electorală? Oare pentru că nu ar mai fi câstigat? Boc, acest Hopa-Mititică al României, chiar crede că face ceva eroic, dar nu are nicio perspectivă. Cât le-o mai merge? România nu este jucăria lor stricată, chiar dacă sună piesele stricate prin ea.

Nici sistemului penitenciar nu îi lipsesc mincinosii si saltimbancii lor de serviciu. De aceea, tot ce înseamnă dezvoltare profesională sănătoasă, formare si educatie le provoacă repulsie. Diplomele le stau afisate pe pereti, trofee mincinoase, dovezi false care ar trebui să ateste că oamenii au ceva în capetele alea spilcuite.

Cum e tara, asa e si sistemul. Manelismul, kitsch-ul, berceamondialismul, falsitatea neurmată de palma peste bot ne asteaptă la fiecare colt.

România e sub asediu. În fiecare zi asteptăm încă o lovitură si apoi îl asteptăm pe Băsescu să se jure că nu ne-a dat cu pumnul peste fată si nici cu pumnul în plex, de parcă l-ar fi întrebat cineva unde ne doare. Si, pentru că am ajuns la acest subiect, stiti cine cred că ar fi putut să ne scape de Băsescu si nu a vrut? Turcescu. În momentul în care Băsescu s-a jurat, dacă el îl oprea si îl întreba clar încă o dată dacă l-a lovit pe băiat si îl ruga să răspundă cu "da" sau "nu", poate că altfel votau oamenii, desi... De ce nu a făcut asta Turcescu? Răspunsul e simplu. Urmariti traseul profesional al acestui bombonel al jurnalismului românesc si veti întelege!

La fel si noi, când cineva ajunge la conducerea penitenciarului sau a administratiei centrale, si ne convine alegerea, nu ne mai interesează cum a ajuns. Uităm, însă, că nu există oameni providentiali, ci sisteme care funtionează sau nu. Iar sistemul depinde de fiecare dintre noi, de reactia noastră la tot ceea ce este incorect. Ce-i drept, încă suntem lasi, mult prea lasi.

Management penitenciar

2010-07-23T01:41:00.003+03:00

La diverse cursuri am învătat să acord importantă cunostintelor manageriale. Managementul de baltă, însă, întâlnit prin unitătile penitenciare, a brodit trei stiluri predominante de conducere: un laissez-faire incompetent, pitit sub masca delegării de competente, un stil autoritar-patern, gen dictatură personală si stilul legist, mai catolic decât Papa.

Dacă stilul laissez-faire incompetent lasă loc formării de echipe de lucru si foarte multor compromisuri, atât în relatiile din cadrul personalului, cât si în relationarea cu persoanele private de libertate, stilul autoritar încă mai permite coagularea personalului, de obicei în grupuri mici, unele sub formă de camarilă, altele constituie ca formatiuni autoterapeutice, menite să-si detesioneze membrii, prin tehnica des întâlnită a cârcotelii pe ascuns la adresa dictatorului. Stilul legist, însă, desi pare că dă predictibilitate colectivului, îl dezbină involuntar. De teama sanctiunii, fiecare angajat tinde să se acopere cu hârtii si face doar ceea ce poate face, în conditii de securitate. Celelalte persoane din echipă sunt doar paratrăsnete, bune de preluat responsabilități.

Mi-ar plăcea un lider participativ, implicat, cunoscător al sistemului, perseverent, democratic, dar ferm, recunoscut pentru capacitățile sale profesionale si, mai ales, ajuns în post prin metode transparente si corecte.

Oare cer prea mult?

Evolutia profesională, între profesionalism si oportunism

2010-07-20T18:19:00.003+03:00

Cunosc oameni care, desi sunt buni profesionisti, ori poate tocmai de aceea, nu urcă pe scara ierarhică. Evolutie profesională înseamnă pentru ei perfectionarea metodelor de lucru, dezvoltarea competentelor, îmbunătătirea relationării etc. Aruncându-ne privirile asupra lor si apoi mutându-le spre cei care conduc sistemul, de la diverse puncte de comandă, îti pare că viata e nedreaptă, dar apoi, când vezi în ce serpărie se mentin cei mereu în căutare de posturi mai înalte, simti cum echilibrul se restabileste: unii cu satisfactia profesională, altii cu sentimentul pe care ti-l dă impresia puterii.

Inimă cu sens unic

2010-07-18T13:50:00.007+03:00

Inima mea are numai intrări si nicio iesire. Dacă cineva a apucat să intre în ea, nu mai poate iesi, oricâte probleme mi-ar face.

Arhimadrit Epifanie Theodoropulos

Putin sirop pentru empatie

2010-07-17T21:57:00.006+03:00

Din drama Mădălinei si a familiei sale putem învăta să fim mai atenti si mai sensibili la suferinta umană, chiar si la cea mai putin vizibilă. Cei din familiile noastre, prietenii si colegii nostri au si ei nelinistile lor... Să le fim aproape, dragii mei, si să ne fim unii altora balsam, că ne ajung necazurile pe care le avem!

Mădălina

2010-07-14T21:25:00.006+03:00

Fată dragă, iartă-ne că nu ti-am spus cât de mult te iubim!

Flashuri cu lumina stinsă

2010-07-12T23:16:00.024+03:00

Apele trec…. Prostia, hoția și incompetența rămân eterne pe aceste meleaguri.

"Ăștia" ne-au băgat de tot în negura vremurilor, promițându-ne întruna "luminița de la capătul..." Abia acum înteleg care capăt și că se refereau la lumânări...

Din ciclul “cu o mână înot și cu cealaltă… dau din picioare”, marele cârmaci al țării ne “lămurește” cum devine treaba cu bugetarii și țeapa, pensionarii și majorarea T.V.A.-ului, cotele Siretului, Prutului, Dunării și tehnica… inundației, toate astea sub ochii amuzați ai recesiunii și ai soacră-sii - inflația. Acum am priceput de ce n-are ursu’ coadă și președintele șuviță. Sunt pescari de le îngheață... apele.

Tind să cred că pugilistul român Lucian Bute este un mare farseor ce a câștigat titlul de campion mondial folosindu-se de… pixelul albastru și păcălind astfel cetățenii din țară cu imaginea reprezentativității… de afară.

FIFA declară că, spre deosebire de restul lumii, românii au fost cel mai puțin afectați de atât de dezaprobatele vuvuzele sud-africane, motivând că zgomotul acestora poate fi considerat muzică de relaxare pe lângă trompeta președintelui granițelor fără de țară – bocuzela.

Adevărul este că noi, românii, cu un asemenea președinte, nu ne mai încăpem în… granițe.

România poate comemora, anul acesta, 45 de ani de “binecuvântare” Escu. Începând cu ceaușescu în ’67, continuând din ’90 cu iliESCU, mărind miza, în ’96, pe barba... lui constantinESCU, revenind, masochistic, la iliESCU, în 2004 și culminând cu… cu… Ah, era sa uit, in primăvara lui 2007 a fost și un Roiu, văcăROIU, ce-i drept interimar și doar pentru o lună de zile, dar românii nu au înțeles nimic… Oare ce nu au priceput din… roiu’?

Un strop de inadaptare e de leac

2010-07-12T18:56:00.008+03:00

Sistemul penitenciar are un trecut antisocial. Diverse dictaturi l-au abrutizat si l-au transformat într-un pitbull agresiv, obisnuit să răspundă la comenzi scurte si puternice. În ultimii ani a evoluat văzând cu ochii. S-a făcut schimbul de generatii, s-a schimbat legea, s-au schimbat atitudini... Cu toate acestea, anumite mosteniri au rămas. Profesionalismul, desi clamat si asumat formal, nu oferă garantia urcării pe scara ierarhică a sistemului. Din contră, încă se bulucesc pe ea oameni fără altă chemare decât cea a oportunismului ieftin. Asa se explică de ce conduc destinele sigurantei cei cărora nu le pasă de siguranta cetăteanului, de ce coordonează educatia oameni care nu cred în ea, de ce logistica este condusă de unii care nu stiu ce dotări au în unitate... Când un profesionist ajunge într-o structură înaltă, e pură întâmplare. Din fericire, există si întâmplări, dar ce s-a întâmplat cu regula? S-a obisnuit cu prostitutia si a început să-i placă?

Într-o institutie fostă antisocială, care, în drumul său spre integrare, s-a gândit să se (ne) vândă nitel, adaptarea totală e calea sigură spre sărăcire profesională. Prin urmare, chiar dacă unora nu le vom fi pe plac pentru că le stăm în ochi, chiar dacă altii ne vor cârcoti pentru a-i face plăcere sefului, e nevoie de putină inadaptare, pentru că într-un astfel de sistem inadaptarea e calea către asumarea unui rol prosocial. Încă.

Obiceiul pământului în Castelul Ghiculeasa

2010-07-10T21:32:00.009+03:00

Fratele nostru mai mare a făcut astăzi o greseală impardonabilă. Că s-a luat la trântă cu siparezii, treacă-meargă, că i-a dat câteva bobârnace peste pălăria de tânăr pensionar a domnului Celmare, se mai iartă, că i-a schimonosit zâmbetul de Hollywood al doctorului, ne-a făcut pe toti să zâmbim si să ne alinăm urmele de invidie donjuanică, dar astăzi... Astăzi... Huginn a îndrăznit...să...se refere la...Penitenciarul Timisoara. Rusine, domnule Huginn! Să pomenesti în termeni neevlaviosi despre pepiniera de manageri din Palatul de Fildes? Si pun pariu că nici nu stăteai în pozitie regulamentară. :))

Dincolo de glumă, Penitenciarul Timisoara chiar este unul de frunte. Să ne amintim că domnul Băla a ajuns acolo unde este demonstrând că un penitenciar românesc poate fi o componentă importantă a comunitătii. Personal, cred că este un director general bun. Fiind un om al sistemului, are calitătile slefuite prin experientă, dar si defecte cultivate în scoala si în practica penitenciară.

Ca orice om cu influentă, si-a plantat oamenii pe ici pe colo si a consolidat postura de VIP a Penitenciarului Timisoara. Dacă mai exista vreun coleg bănătean care nu se umfla în pene că e cocotat în frunce, apoi ăla s-a împopotonat si el. Cineva spunea că, dacă vrei să distrugi un om echilibrat si eficient, e suficient să-i cresti stima de sine. Oare se aplică si institutiilor penitenciare?

P.S.: Am tot respectul pentru profesionalismul colegilor de la Penitenciarul Timisoara, ca si pentru al celorlalti colegi din tară. Am vrut doar să scot în evidentă obiceiul pământului. :)

De ce ar fi oamenii interesati de blogurile penitenciare?

2010-07-04T17:29:00.002+03:00

Chiar! De ce?

România 2010: radiografie subiectivă

2010-07-02T18:05:00.010+03:00

Apele se ridică îngrijorător, norii continuă să se prăvălescă peste România... La Rădăuti încă e bine si oamenii petrec. La Dorohoi lacrimi se revarsă. Politicienii si-au început inutilele pelerinaje si sunt primiti cu furie. Presedintele a iesit din bârlog. Pare slăbit, dar mai găseste putere să le tină oamenilor morală. De ce crede că are vocatie de pedagog? România nu e o bodegă de lux si oamenii s-au săturat de tătuci cu alcoolul în nas.

Pompierii si jandarmii, bugetari din sistemul acela gras, se luptă cu disperarea. Boc strigă la noi, Udrea nu s-a fardat, preturile au crescut, salariile scad. Aproape topâind în ritmul de dans al pinguinului, încă ne bucurăm că trenul e în Rădăuti si nu în Dorohoi. Ne mai distrăm putin, că apoi om vedea noi.

Brazilia s-a dus, România nu a crescut, încă suntem mici... România 2010...

Catastroficul, ultima modă

2010-07-01T00:47:00.013+03:00

România trece printr-o perioadă dramatică. Sărăcire, scumpire, inundare, disponibilizare... Se poate si mai rău. Si, dacă se poate, de ce nu am fi între cei care trâmbităm dezastrul? Catastroficul e ultima modă apărută la televiziune, în ziare si pe bloguri. Tot felul de zvonuri ne bombardează nemilos.

Guvernul e primul zvonac. Pentru că nu e capabil de consultări, mimează democratia si lasă, cu bună stiintă sau din pură prostie, să transpară tot felul de informatii apărute în timpul deliberării. Normal ar fi fost să se fi consultat cu partenerii sociali. Sunt sigur că ar fi ajuns la decizii mult mai întelepte si mai eficiente. Nu a făcut asta. În schimb, cele mai tălâmbe idei, unele neprelucrate, neanalizate nici măcar de cei care le emit, ca să nu mai vorbim despre trecerea lor prin restul traseului decizional, sunt preluate de ziaristi, umflate si tranformate în generatoare de tot felul de piste false.

Apare, însă, si efectul invers. Noi, cei care suntem tinuti departe de informatiile reale privitoare la intentiile guvernului, inventăm tot felul de zvonuri si le împingem pe piată. Blogurile mustesc de astfel de informatii false. La fel se întâmplă si în presă. Riscul isterizării populatiei si al accentuării instabilității este extrem de crescut, fie că informatiile vin dinspre guvernul incompetentei noastre politice, fie că sunt emanate de popor. Zvonurile venite dinspre noi mai prezintă, însă, un risc: foamea patologică de idei a guvernului s-ar putea să genereze "halirea" vreunei măsuri tembele. Cu alte cuvinte, dacă ne mai trece prin cap vreo altă grozăvie sau dacă mai avem vreun cosmar referitor la viitorul nostru, ar fi mai bine să nu-l trimitem în eter, că s-ar putea să dăm idei unora si să contribuim la propagarea panicii.

Realitatea e destul de grea. Să nu o mai mutilăm si noi cu fanteziile noastre terifiante! Desi părem lipsiti de oameni valorosi în politică, în economie si în domeniul financiar, mai există unii care stiu ce vorbesc, dar glasurile lor nu se aud din cauza larmei generale. Să-i ascultăm!

O zi care poate zidi

2010-06-30T00:01:00.005+03:00

29 iunie este considerată ziua personalului din sistemul penitenciar românesc. De multe ori, se subliniază faptul că este ZIUA PERSONALULUI, nicidecum si a persoanelor private de libertate, desi Sfintii Petru si Pavel sunt ocrotitorii penitenciarelor si se stie că ei nu au fost lucrători în vreo închisoare, ci au fost arestati.

De unde nevoia aceasta a noastră de a evidentia niste limite care, oricum, sunt destul de clare? "E ziua noastră, nu si a lor." În această zi, orice manifestare a detinutilor, mai mult sau mai putin inspirată, este privită ca fiind un atac la limita dintre noi si ei si tratată ca un afront. De ce această nesigurantă a noastră? Poate ne temem să nu fim vârâti în aceeasi găleată cu detinutii si trimisi la marginea societătii, poate e doar sila pe care o simtim uneori fată de faptele lor, conjugată cu incapacitatea cronică de a despărti omul de ceea ce a făcut el la un moment dat sau poate doar simtim că nu suntem foarte diferiti.

Ni s-au transferat oare trăsături ale clientilor nostri? La această întrebare putem răspunde analizându-ne putin limbajul, atitudinea, valorile, comportamentul.

Eu cred că nu ar trebui să fim atât de crispati. Rolurile sunt clar diferentiate, statusurile la fel. Noi suntem profesionisti, uneori apreciati, ei sunt niste oameni aflati în executarea unor pedepse. Puterea este la noi, decizia la fel. Imaginea noastră în comunitate nu este rea si, oricum, noi nu avem nevoie să ne reintegrăm.

Mă gândeam astăzi: dacă Sfintii Petru si Pavel, iertată fie-mi blasfemia, ar lucra într-un penitenciar, care credeti că ar fi atitudinea lor fată de rolul penitenciarului? Le-ar plăcea ca detinutii să stea mai mult închisi? Ar milita pentru inventarea de noi si noi hârtii care să fărâmiteze timpul angajatilor, ar instala reguli în exces? Sau ar miza pe accesul la educatie, la credintă, pe relationare interumană constructivă?

Sunt acesti sfinti patronii nostri spirituali? Ce le cerem noi? Zile libere, prime (scuze!), o bere, un mic? Ce facem? Ne îngrijim de securitatea societătii si a membrilor ei, oferim educatie si asistentă, ne străduim să fim oameni si profesionisti buni? Sau fărâmităm comunitătile, le disecăm în buni si răi, noi, oricine am fi, rămânând întotdeauna, cel putin în mintea noastră, cei buni? Le împărtim în detinuti si angajati, în pazisti, angajati socio si lucrători în administrativ, în agenti si ofiteri, în subordonati si sefi, în practicieni din teritoriu si anepisti... Nu aceste împărtiri sunt rele, ci devalorizarea celorlalti, ca si cum asta ne-ar aduce un plus de competentă. Poate că, dacă ar lucra cei doi sfinti la ANP si ne-ar face o hârtie scrisă, am tine cont de ceea ce vor de la noi. Asa... Dar...cine stie?

A fost ziua noastră. Avem oare puterea să preluăm din ea ceea ce ne zideste?

Astăzi este sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

2010-06-29T12:46:00.016+03:00

Biserica Creştină Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 29 iunie, pe unii dintre cei mai mari, mai cunoscuţi şi mai veneraţi dintre sfinţi - Sf. Apostoli Petru şi Pavel.

E o sărbătoare cu profunde rezonanţe spirituale în sufletele creştinilor care cinstesc pe cei doi mari corifei ai Apostolilor, care şi-au închinat întreaga viaţă propovăduirii ''cu timp şi fără timp'' a Evangheliei lui Hristos, ba mai mult au pecetluit această lucrare cu sângele lor vărsat martiric pentru Hristos şi pentru Biserica Sa.

Sfântul Apostol Petru era pescar la Marea Galileii, și se chema Simon înainte de a se întalni cu Iisus. Frate cu Andrei, Petru era cel mai în vârstă dintre apostoli. Desi este cel insarcinat de Iisus să construiască biserica lui, Petru este și cel care, din slăbiciune, s-a lepadat de trei ori de Învățător. Poate că dăruirea și strădania sa pentru propăvăduirea cuvântului lui Iisus a fost cu atât mai mare cu cat a avut la bază o slăbiciune atât de mare. Povestea lui Pavel este foarte diferită, dar are un final similar. Numit Saul înainte de a fi apostol, Pavel a fost un învățat, un rabin în religia evreilor, un adevarat filosof. A murit însă, la fel ca și Petru, în numele credinței.

Cei doi apostoli sunt sărbătoriți împreună pentru că au murit în aceeași zi, de 29 iunie anul 67, în timpul prigoanei creștine declanșată de împaratul roman Nero.

Din viețile Sf. Apostoli Petru si Pavel învățăm să fim cinstiți, harnici, modești, blânzi, pașnici, curați la suflet și la trup, generoși, plini de bunătate și de omenie. Toate aceste virtuți își au puterea și izvorul în Dumnezeu, pe Care L-au descoperit în măsura în care au trăit după sfaturile și după sfintele Sale porunci.

La Mulți Ani, Petru, Petre, Petruta, Petronela, Pavel, Paul, Paula! La Mulți Ani tuturor lucrătorilor de penitenciar din România! Sfinții Apostoli să vă ocrotească și să vă călăuzească spre a trece biruitori prin zilele de grea încercare ce stau să vină deasupra întregului pământ!

Si totusi...gândim!

2010-06-28T19:45:00.011+03:00

În toată lălăiala si isteria asta politică, am auzit o voce calmă, inspirând optimism ponderat si competentă. Mă refer la Daniel Dăianu. Poate că mă însel, s-au auzit si acuze legate de un trecut care ar avea tangente cu serviciile secrete, nu stiu si nu mă interesează. Ascultându-l, am început să cred că există cineva care chiar gândeste, în toată nebunia asta politico-economică.

După el, ceilalti actori politici mi s-au părut a fi lipsiti de consistentă. Trecând peste acest exemplu, cred că problema noastră de căpătâi este sfărâiala asta continuă. Acum, parcă s-a deschis un concurs national de lansat zvonuri catastrofice. Fiecare se grăbeste să anunte falimentul României, ca într-o tragedie cu manelisti.

Nu mai este timpul zvonerilor, al istericilor de partid si de stat, al populistilor, al incompetentilor, coruptilor si al paranoicilor de meserie, ci al oamenilor care chiar se pricep. Glasul ratiunii poate salva România. Dar se aude el?

P.S.: Cazul Dăianu e un exemplu, un punct de plecare al discutiei. N-o fi el, or fi altii, dar e timpul să ne orientăm spre profesionalism, nu spre circ. Nu de alta, dar s-a scumpit teribil biletu'.

În tot răul, un strop de bine

2010-06-26T23:06:00.002+03:00

Criza economică devine o realitate tot mai dureroasă pentru noi. Peste ea, incompetenta, minciuna si lipsa de perspectivă a guvernantilor, tendintele dictatoriale ale hăhăitorului, asezonate cu proverbiala noastră lipsă de reactie... Rezultate: adâncirea sărăciei si contractarea buzunarelor.

Ce poate fi bun în asta? Poate ideea că vom supravietui. Poate că vom învăta să redescoperim frumusetile care nu ne golesc buzunarele. Poate că, în sfârsit, vom sti că democratia înseamnă participare, nu doar din patru în patru ani, ci zi de zi, înseamnă atitudine fată de încălcări mici, pentru a evita abuzuri grave.

Nu vom mai merge la Paris, dar ne vom bucura de orăselele românesti, al căror farmec încă nu l-am sorbit suficient. Vom merge mai rar la mare, dar vom savura soarele, lacurile si coltul ierbii. Vom simti din nou gustul pâinii cu untură si cu ceapă. La alimentara vom merge si pe jos. Nu vom mai da banii la sala de fitness, nu vom mai plăti oameni să muncească pe ici pe colo, ci vom pune mâna pe sapă.

Am visat frumos si, pentru vreo câtiva ani, unele visuri au prins rădăcini. Dintre ele, unele vor mai da roade, altele se vor usca. De altele, adică de cele de care ne bucuram pe vremuri, am uitat. Le vom hrăni si, orice ar fi, vom supravietui. Important este, însă, să nu supravietuim oricum, ci să învătăm ceva pentru viată. Să învățăm să ne bucurăm din nou de micile plăceri ale vietii, să ne deprindem cu reactia democratică, să ne înfuriem cu adevărat atunci când vreun dictator (ne)luminat ne confundă cu ciurda sa personală, să reinventăm întelepciunea si să deprindem spiritul combativ!

Prea am crezut că e suficient să muncim si să-i lăsăm pe altii să transforme tara într-un FNI urias. Prea am trăit în tara lui "eu am spus că...". Vreau tara lui "pot" si "fac"! Vreau România noastră si încă mai cred în ea. Mai cred în România în care sindicatele pot fi furioase, politicienii competenti, alegătorii inteligenti, profesionistii eficienti. Da. Mai cred în ea. Asta mă tine viu, încercând să fac pasul înainte. Si, orice ar fi, îl voi face.

N-om muri noi din asta si nici ei politicieni n-or mai fi.

Tot binele spre rău

2010-06-25T17:00:00.010+03:00

Dacă la o primă vedere este bine că magistrații C.C.R. (Curtea Constituțională a României) ne-au dovedit, în ceea ce privește dreptul patrimonial asupra pensiilor, că viața în justiția românescă încă mai pâlpâie, totuși, se pare că acestă act de justețe va face mai mult rău decât bine, inclusiv pentru categoria socială vizată, și anume pensionarii.

Dacă până la pronunțarea C.C.R., guvernul neisprăviților nu avea și nu accepta nicio altă soluție alternativă, acum, deodată, apelează la „planul B”, “plan” ce “oferă” “partenerilor” un pachet alternativ de reducere al deficitului. Am pus între ghilimele “partenerilor” pentru că partenerii acestui guvern nu sunt, așa cum s-ar putea imagina, cetățenii acestei țări, societatea civilă, sindicatele, patronatele sau oricare alte organizații reprezentative, ci Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană. Premierul “Șapte dintr-o lovitură” nu poate comunica opiniei publice din România respectivele măsuri decât după ce vor fi consultați “partenerii”!!! Oare cât de vânduți sunt EI și oare cât ne mai aparținem NOI?

“Măsurile alternative” – creșterea cotei unice de impozitare și creșterea TVA-ului, ne vor afecta pe toți, prin creșterea prețurilor și implicit prin scăderea puterii de cumpărare. Multe din prețuri vor crește aproape necontrolat, în funcție de câte componente purtătoare de TVA vor avea incluse, ducând inerent la o deraiere a “leului” pe piața valutară și la o inflație galopantă. Bugetari: reducerea salarială cu 25% vi se va părea o glumă pe lângă preconizata scăderea a nivelului de trai.

În condițiile în care, față de salarii, pensiile sunt mult mai bine protejate și reglementate de Constituție, necorelarea (strict economică) a celor doua acte normative de austeritate poate reprezinta o gravă și periculoasă greșeală. (Unele “guri rele” spun că ar fi fost chiar și un mic scenariu pus la cale de groparii portocalii, dar cine știe?) Astfel, răul cauzat de soluția CCR se dublează prin faptul că nu se poate discuta de o reducere a salariilor (chiar și doar cele bugetare) – ca sursă principală de alimentare a fondului de pensii – cu menținerea nivelului actual al pensiilor. S-ar crea la bugetul “consolidat” un dezechilibru și mai mare între venituri și cheltuieli, crescând astfel mult prea invocatul deficit.

boC afirmă că mandatul lui/lor este scoaterea României din recesiune… ?!? Apreciabil și împovorător martiriu, dar eu l-aș/i-aș întreba: Bine, bine, dar cu populația acestei Românii ce faceți, “stimabililor”? Mai mult de atât, le-aș comunica, în cel mai oficial mod, că accept să-i descarc de această sarcină și să-i scap de corvoadă, că sunt de acord să le curm suferința, să le dau un Boc-anc în dos, să le fac Boc-celuța și să-i las să plece Bo(n)căluind, promițându-le că n-o să Boc-esc.

Apropo, stiați că boc mai este numită capra sau băncuța de la căruță pe care șade vizitiul? Oare cine o fi vizitiul? Mai dureros va fi atunci când vă voi întreba cine/ce este pe post de căruță și, mai ales, cine sunt pe p(r)ost de boi?

Bine v-am regăsit!

2010-06-24T19:52:00.010+03:00

Gata. Mi-a trecut. De azi, din ziua în care România stă într-un suspans ciudat, m-am hotărât să revin în lumea blogurilor penitenciare. Am hoinărit prin universul virtual si nicăieri nu m-am simtit mai în largul meu decât în casa comună a politistului si a penifestarilor.

Aruncând câte o privire pe Penifest, am văzut că a crescut nesiguranta colegilor nostri, că se continuă lupta cu siparezii, că a mai trecut un scrutin ciudat peste noi si că întreaga societate românească este împinsă spre dictatura personală a lui Băsescu.

În toate aceste vremuri, oricât as vrea, nu pot să tac. Asa că, dragi colegi, m-am întors. Nu am revenit, însă, singur, ci alături de Simplu si de prietenul nostru Bobby Fischer.

Prin urmare, vă invităm la dezbateri. Da' repede, că ne-a fost dor de voi. :)

Un zâmbet pentru Bobby Fischer si pentru ceilalti prieteni

2010-06-16T17:06:00.007+03:00

Bobby a lipsit de la "întâlnirea de seară a bloggerilor". Nu-i asa că ne-a lipsit? Prietene, stiu că te-am supărat... Si totusi... Să golim vistieria Politistului si să ducem cu noi toti prietenii pe care i-am câștigat aici!

Rămas bun!

2010-06-15T17:50:00.006+03:00

Dragi colegi,

Politistu' îsi ia astăzi rămas bun de la voi. Multumindu-vă tuturor, vă dorim să rămâneti frumosi!

Moleseală si atât?

2010-06-13T14:46:00.007+03:00

E cald... Unii au fugit la mare, altii la pădure, iar altii s-au ascuns în cotloane cât mai întunecate. Meciurile de la Cupa Mondială îmi aduc aminte, prin zgomotul continuu, de vremurile când mergeam să o ajut pe bunica mea la fân... Soarele părea că se topise, iar noi întorceam fânul, apoi îl adunam în căpite. Nu se auzeau decât insectele, bucuroase că pot migra în jurul nostru si că ne pot ciupi din când în când...

În tot acest timp, coruptii îsi văd de treburile lor, imperturbabili, incompetentii mimează decizii responsabile, Oajdea se joacă de-a democratia, bătrânii mor pe stradă, iar guvernantii pot da vina pe altceva decât pe supărarea si pe teama că vor muri de foame sau din lipsa medicamentelor...

Pe bloguri e plictiseală, iar eu mă retrag nitel...la loc mai răcoros. Astept seara, când grădina mea răsare la viată, iar pomisorii pe care-i ud îmi multumesc sorbindu-si apa vie. Totul renaste seara, dar oare nu fi-va prea târziu?

Noi când ne-om trezi, dragi colegi? Până când lăsa-vom moleseala să ne adoarmă constiintele si demnitatea? Toti acesti guvernanti care ne mint si care acum, când le reamintim de promisiunile făcute, ne spun că atunci când le-au făcut era campanie electorală (Cu alte cuvinte: "Ati pus botu', fraierilor?"), oamenii plantati de ei la ANP si micii profitori din unităti, ei bine, toti acestia mizează pe această moleseală, uneori cu pretentii filosofice, alteori sub formă de simplă comoditate tălâmbă, pe care noi le-am dovedit în timp.

Cu alte cuvinte, ei fac ceea ce fac pentru că POT. Si pot pentru că îi lăsăm. Clipă de clipă, eu, tu, noi toti, fiecare în parte, permitem să se întâmple.

Să nu mai permitem! Avem legi, coloană vertebrală si inteligentă. Ne mai trebuie capacitate de reactie si coeziune.

Să le dăm cu flit!

2010-06-11T23:16:00.009+03:00

Mituindu-si directorii si directorii adjuncti...

Motivându-si supusii cei mai incompetenti si doar la întâmplare câte unul care merită...

Clamând ipocrit nevoia promovării competentei...

...ANP dă cu flit bunului simt si crizei.

Să le dăm si noi cu flit misculatorilor din Administratia Natională a Peniteciarelor si retelei de slugi instalate prin trafic de influentă! Crede cineva că un director poate ajunge în acel post fără sustinere mai fătisă sau mai discretă, doar pentru capacitătile sale?

Un om competent ajuns director e doar o exceptie, o coincidentă fericită si efemeră. Asa că le spun tuturor celor care sustin si promovează acest sistem: vă dăm cu flit, coruptilor!

Dincolo de aparente

2010-06-09T18:18:00.004+03:00

Dincolo de scaieti si de tepi e...omul.

Dincolo de poleiala lucie e..., totusi, omul.

Dincolo de ceea ce vrei să pari, esti...un om, un simplu om: deopotrivă tărână si colt de cer, minune vie.

Un om lângă oameni. De ce atâta agitatie?

Despre motivatie

2010-06-09T00:01:00.001+03:00

Când mă refer la motivatie, riscul unei atitudini aparent schizofrenice bântuie fantomatic, pentru că, inevitabil, văd motivatia din punctul de vedere al celui care încearcă, mai mult sau mai putin eficient, să-i motiveze pe cei cu care lucrează, dar si din punctul de vedere al celui care se străduieste să-si mentină propria motivatie la un nivel functional.

În ceea ce priveste primul aspect, este evident că un coleg care se preocupă de motivatia si de starea afectivă a colegilor săi e unul minunat si ti-e drag să-i fii aproape. Colegul, însă, poate avea, ori își poate cultiva sau nu această calitate, fără să fie obligatorie. În schimb, dacă esti un manager mai mic sau mai mare, capacitatea de a-ti motiva colaboratorii e o probă care ar trebui să fie eliminatorie. Din păcate, în sistemul penitenciar, dacă nu-ti motivezi oamenii, nu numai că nu pierzi, ci, din contră, mai ai si varianta de a-i demotiva, fără să pătesti nimic din punct de vedere formal. E drept, din punct de vedere profesional, te cam descalifici, dar cui îi mai pasă de profesionalism?

M-as referi, însă, mai mult la automotivare, pentru că, în sistemul penitenciar este singura salvatoare. Fratilor, nimeni nu vă va motiva suficient în acest sistem. Tot ceea ce astept de la un manager este să nu mă destabilizeze prea mult, astfel încât să mă pot reface. Caut si găsesc satisfactie profesională si dorinta de a merge mai departe din acel mic si important lucru bine făcut, din relatia bună cu acei câtiva colegi apropiati, din bucuria de a descâlci si a rezolva probleme. Toate acestea nu au nicio legătură cu oamenii care ne conduc. Supravietuirea motivatională e conditionată de neprimirea "recompenselor" ipocrite si nici a altor tipuri de feed-back din partea cocotatilor. Acesta este "secretul" care mă mentine viu după atâtia ani în sistem.

Sunt sigur că fiecare om functionează diferit. Prin urmare, vă astept cu continuări ale articolului.

Defect profesional

2010-06-08T00:26:00.006+03:00

Să trăiesti între oameni si să nu-i mai vezi... Ce tristă miopie existentială!

Si totusi...prietenia

2010-06-07T21:56:00.014+03:00

Au trecut ani de când m-am angajat în sistemul penitenciar. Am străbătut multe si am cunoscut oameni si oameni. La început, m-a frapat să văd extremul formalism în relationare si prea putinul respect. Prietenia, o relatie normală între cei care îsi petrec atât de mult timp împreună, chiar si sub formă de camaraderie, era considerată dăunătoare.

Peste timp, relatiile au devenit mai putin formale, dar problemele de fond au rămas. Respectul si bunul simt sunt exceptii, iar prietenia e o floare rară. Omul îti vorbeste frumos si, imediat după asta, te poti astepta la un brânci. Încă se promovează tupeul tâfnos al micului sifon si măretia neghioabă a parvenitului. Simpla si profunda prietenie, autenticitatea trăirilor si zâmbetul sincer au devenit pericole publice si sunt puse la zid.

Ei bine, mult stimatilor nestimabili, aici ati gresit. Oamenii sunt oameni... Trăiesc, au simpatii, uneori antipatii si, orice ati face, respectă si sunt respectati pentru ceea ce sunt si nu pentru scaunul pe care s-au cocotat sau pentru răul pe care sunt capabili să-l facă, se împrietenesc si au capacitatea de a fi loiali, oricât v-ar deranja asta.

Am câtiva prieteni buni în sistemul penitenciar românesc, aici si în cele mai îndepărtate zone. Chiar dacă nu întotdeauna a fost usor, chiar dacă drumul e plin de hârtoape sau poate că tocmai de aceea, chiar dacă uneori obstacolele au fost interioare, toti prietenii îmi sunt aproape si, în sufletul meu, ei salvează dorinta mea de a apartine pleiadei de profesionisti ai sistemului.

Fiti camarazi buni, dragi colegi! S-ar putea să fie tot ce ne rămâne mai bun din acesti ani profesionali.

Revenirea la matcă

2010-06-07T00:01:00.000+03:00

În fata falsitătii, a orgoliului si incompetentei care plutesc prin sistem, tentati fiind să lăsăm ispita risipirii să ne îndepărteze de esente, avem o singură solutie: să revenim la bucuria cea simplă a lucrurilor bine făcute. Permanenta luptă pentru clarificare si pentru mentinerea profesionalismului nu ne lasă nicio clipă de răgaz. Să purcedem, deci, la lupta cea bună! Nu vom fi singuri.

Lupta pentru supravietuire a reintegrării

2010-06-06T13:08:00.013+03:00

În sistemul penitenciar, ca în orice altă constructie profesională, există conflicte functionale, uneori inevitabile. În conditiile penuriei de resurse, aceste conflicte se acutizează si unele afectiuni cronice se decompensează.

Pe lângă aceste conflicte, apar si acelea care vin din orgoliu nemăsurat, din invidia incompetentilor, a celor care sapă gropi adânci sub orice om care prinde rădăcini profesionale, doar-doar n-o face roade, a sefilor care nu stiu să spună o vorbă bună, care distribuie resursele pe care le au la dispozitie după interesele lor PERSONALE, care aprind focuri, nu pentru a face căldură, ci pentru a distruge tot ce altii au clădit si ei nu pot stoarce.

În toate aceste conflicte suntem uneori singuri, alteori alături de cei cu care facem echipă. În astfel de situatii, te poti simti lăsat în ofsaid sau întărit de echipă, în functie de comportamentul celor din jurul tău. Există oameni care pot lupta până la capăt singuri pentru ceea ce cred. Eu mă simt în stare de asta si am făcut-o de multe ori, dar rămâne tristetea că oamenii care ti-au fost aproape si alături de care ai pornit la drum au ales compromisul comod.

Uneori, e timpul pentru atitudine, iar jumătătile de măsură seamănă a complicitate, chiar dacă nu se vor asa. Munca în penitenciar este ca o continuă luptă pentru supravietuire. Să te zbati pentru reintegrare socială într-un mediu sufocat de chei, gratii, autosuficientă si blazare, să vezi că încrederea în sensul nostru profesional este subminată de însisi cei care ne conduc si să încerci cu disperare să o mentii vie, toate acestea conturează nevoia de spirit combativ. În aceste conditii, e bine să stii pe cine te bazezi cu adevărat, până la capăt, indiferent de căderi.

Din păcate, acolo unde lucrez, educatia si asistenta psihosocială nu reprezintă obiective firesti, urmărite cu calm, cu perseverentă si cu concentrarea fortelor, ci încă se mai extrag din multitudinea de obiective, mai mult sau mai putin formale. Prisonworker scria, în articolul său de pe Penifest, că reintegrarea socială este una dintre functiile principale ale sistemului penitenciar. Din păcate, această functie este sugrumată de cealaltă principală functie si, după cum bine zicea acelasi autor, de functiile care ar fi trebuit să fie de suport.

Mă întreb: dacă stăm linistiti si asistăm la remarginalizarea reintegrării sociale si la îngroparea ei chiar de oameni care ar fi trebuit să lupte pentru revigorarea acesteia, vom mai avea timp si motivatie să respirăm profesional?

Vreau să muncesc într-o institutie în care reintegrarea socială e cu adevărat asa cum a enuntat-o prietenul nostru de pe Penifest, dar, până atunci, mai avem de combătut si chiar nu putem sta linistiti.

Simulări

2010-06-05T19:41:00.004+03:00

Veste de ultimă oră. Guvernul a făcut niste simulări si a văzut că poate reduce pensiile doar cu 12%. Vestea bună e că face parte din categoria "Nicule, mai dă-le 100 de lei!". Vestea proastă e că se continuă simulările. Se simulează guvernarea.

România contaminată si pseudoexpertii ei

2010-06-05T17:16:00.009+03:00

Criza economică si epidemiile de gripă aviară si porcină au ceva în comun: sunt internationale, ne-au fost explicate de "specialisti", mentinute în atentia publicului de putere, tocate de presă si legitimate de institutii mondiale care se voiau credibile. În plus, oameni care se voiau delimitati de multime, repetau fraze sustinute isteric de tot felul de comentatori.

Indiferent de criză, avem de-a face cu o penurie de specialisti, de manageri, de oameni credibili si cu o inflatie de pseudoexperti, de politruci si de analisti de baltă.

Acum auzim că gripele un fost ceva, dar nu prea... Criza e si ea ceva, acum simtim că e îngrozitoare... Se iau, însă, aceleasi măsuri venite din vremuri îndepărtate. Epidemiile si crizele sunt tătarii zilelor noastre. Facem ceea ce am făcut întotdeauna: otrăvim fântânile, ardem grânele... Mai nou, ardem găinile, înecăm România în dezinfectant diluat, vaccinăm cu ce avem la îndemână, lăsăm copiii să facă pe ei, le micsorăm suzetele, înfometăm pensionarii, furăm cât putem si completăm de la bugetarul de rând...

Între timp, ne mai mâncăm între noi. Frumos ne stă!

Despre echipă si camaraderie

2010-06-04T18:49:00.005+03:00

Am tot vorbit despre oamenii, sefi de meserie, neprofesionisti, fără aptitudini si atitudini manageriale, care, rosi de incompetentă, chemati să conducă o echipă sau un colectiv, îl subminează singur, recunoscându-si, implicit, nesiguranta de conducători si handicapul profesional si moral.

Nu mai vreau să mă refer la ei, ci la noi, ceilalti, la ceea ce ne face să fim o echipă sudată si nu o gloată. O astfel de echipă e o comoară care merită să fie căutată zi de zi, chiar si atunci când crezi că ai găsit-o. Acolo te simti valorizat, securizat, cu conditia de a avea încredere în fiecare membru al echipei, în resursele si calitătile sale si în dorinta de a fi parte integrantă din această structură socio-profesională.

Camaraderia care-i uneste pe membrii echipei, indiferent de pozitia fiecăruia în cadrul ei, e o relatie pe care o trăiesc doar oamenii de calitate. Tine-i, Doamne, aproape!

Voi ce credeti? E posibilă camaraderia în sistemul penitenciar si care ar fi ingredientele sale?

Dezbină si cucereste! Semn al esecului managerial si prilej de autoreevaluare

2010-06-04T04:08:00.006+03:00

"Divide et impera" este un vechi dicton latin,adoptat de dictatori, dar si de mici si amărâti sefuti din pârnăile românesti. Stai uneori si te întrebi ce-i mână în lupta, că de câstigat nu prea câstigă, iar de pierdut pierd toti cei care sunt implicati, cu sau fără voia lor. De fapt, un manager apelează la principiul dinamitării echipei si recuperării resturilor atunci când, în sinea lui, simte că pierde teren în ceea ce priveste competenta si compensează prin nocivitate. Poate că, dacă si-ar pune cu adevărat problema, ar găsi solutii de a redresa barca si a o conduce în directia bună. Niciodată nu e prea târziu. Pentru că într-unul dintre articolele trecute am scris despre adevăr si despre sinceritatea cu sine însusi, îl invit pe cel care-si subminează propria echipă, doar pentru că stie că nu e demn de ea, să-si recunoască erorile.Parafrazând, nimeni nu vrea pierderea lui, ci, să se întoarcă si să fie OM.

Loaza educatiei

2010-06-03T20:46:00.004+03:00

L-ati văzut pe ministrul educatiei la ultima conferintă de presă? Nimic mai penibil. Nu stia răspunsurile si astepta să i se sufle. Culmea era că se auzea un fosnet prin sală si tocilara aia de consilieră sufla prea încet, asa că ministrul se apleca spre dreapta, că de acolo se auzeau soaptele. Bine a spus Cristian Tudor Popescu: "Profesorii români sunt prost plătiti, pentru că tara asta e condusă de loaze." Păzea, profilor! Loazele se răzbună!

...dacă n-ar fi si fudul!

2010-06-03T17:45:00.003+03:00

E o vorbă: "Dacă vrei să vezi cât de prost este un om, dă-i putere!" De la omul care simte că esti la cheia lui, până la cel care stie că depinzi de o vorbă, un gest sau o semnătură de-a lui, apare această tendintă de a savura puterea. As îndrăzni să emit ipoteza că există o corelatie inversă între valoarea omului si această îmbătare de putere. E doar o părere subiectivă, bazată pe observarea câtorva personaje din mediul profesional la care am avut acces până acum. O fi adevărat, n-o fi? Voi ce credeti?

Greva si piramida neîncrederii

2010-06-02T08:32:00.003+03:00

Per ansamblu, după ziua de luni, putem trage concluzia că nu avem solidaritate nici măcar pentru o grevă. Ne mai mirăm că mediul nostru profesional este atât de viciat? Responsabilitatea ne apartine în egală măsură, pentru că am pornit pe un drum în care nu credem. Încă unul.

La multi ani, copii de toate vârstele!

2010-06-01T02:03:00.004+03:00

Îmi aduc astăzi aminte de ziua în care s-a născut copilasul meu. Eram fericit si teribil de îngrijorat. L-am rugat pe Dumnezeu ca el si sotia mea să fie bine, sănătosi si mi-am promis că, dacă va fi asa, întreaga viată voi fi fericit, oricâte greutăti s-ar abate asupra mea. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea, dar promisiunea mea a rămas undeva suspendată. El stia asta, asa că m-a iertat din acea clipă. Nu pot să nu mă întreb, însă, de ce am lăsat atâtea clipe să treacă pe lângă mine si nu le-am stors de viată, de ce nu m-am bucurat de fiecare clipă alături de ai mei ca de o minune mereu vie?

Viata asta e presărată cu încercări, cu greutăti, dar toate se topesc atunci când vezi privirea copilului tău. Chiar dacă revolte adolescentine îi ridică usor o sprânceană sau îi desenează frumos zâmbete ironice, chiar dacă uneori nu mai găsesti răspunsuri la întrebări mestesugite, chiar dacă prea repede îti pleacă de la piept si îsi declară ritos independenta, nimic nu se compară cu bucuria de a-l privi în liniste pe copilul tău. E, în acea privire, încântarea egoistă a firii si cântecul suav al iubirii nemărginite. Stii că, orice ti-ar gresi fiul tău, îl ierti si îl primesti cu dragoste. Oricine poate deslusi în privirea cu care-si alintă pe ascuns copilul uimitoarea trăire a tatălui din pilda fiului risipitor.

Poti citi, pe chipul lui si în tot ceea ce face, acea bucurie de a primi simplitatea si savoarea vietii. Îmi aduc aminte cum, foarte mic fiind, alegea să se lase încântat de fosnetul unei pungi, în detrimentul sunetelor sofisticate ale unei jucării abia cumpărate. Mai apoi, la întrebări cărora noi le căutam răspunsuri întortocheate, primeam replici atât de naturale si de potrivite, încât totul se limpezea instantaneu.

Copilăria e o minune care ni se întâmplă tuturor. Uneori o uităm, dar, dacă suntem norocosi, o regăsim. Să le înveselim pruncilor nostri copilăria si, dacă simtim că merităm, să ne răsfătăm si noi cu câte o portie de veselie! Să învătăm de la copiii nostri "simpla bucurie de a fi" (P. Cretia), autenticitatea trăirilor si întelepciunea inocentei!

La multi ani tuturor copilasilor nostri si nevinovatelor copilării!

La grevă, fratilor!

2010-05-31T00:01:00.002+03:00

Un fleac, ne-au ciuruit!

2010-05-30T18:30:00.004+03:00

România e un vas cotropit de pirati. Să fie marinarii lui prea comozi pentru a-si apăra nava si, în acelasi timp, pentru a evita scufundarea?

Vrem guvern, nu BOC-itoare!

2010-05-30T14:08:00.007+03:00

Boc îsi asumă sărăcia. Să-si asume INCOMPETENTA si CORUPTIA, că sărăcia ne-o asumăm noi! Să plece si să vină un guvern credibil, non-băsescian, un guvern capabil să facă fată crizei! Doar asa vom crede si vom accepta măsuri de austeritate.

Alternativa

2010-05-29T22:13:00.006+03:00

După ce ne-am convins că actualul guvern ne duce implacabil spre prăpastie, normal ar fi să ne îndreptăm sperantele spre opozitie, dar... Crin, altfel un orator bun, e încurcat rău (e drept, postura lui e ingrată), iar tupeistul mic Titulescu devine penibil. Cum să propună el un referendum? O fi fost ea ironie, dar seamănă cu glumele lui Băsescu.

Alternativa nu e un alt partid, ci altă atitudine, altă politică. Pentru asta, e nevoie de noi. Noi trebuie să reactionăm, nu doar la alegeri, dar cu necesitate atunci si, desigur, si între alegeri. Să stie oamenii politici că nu ne pot oferi orice, că nu primim oferte ieftine, că trebuie să fie eficienti si corecti. Ne-am obisnuit să fim mintiti, furati, nu ni se pare îngrozitor că un candidat înjură o ziaristă, că loveste un copil, asa că nu mai reactionăm. Îl votăm si apoi ne mirăm.

Dacă guvernele vor cădea atunci când vor gresi, dacă un candidat va pierde din motive care tin de incompetentă sau de imoralitate, politicienii, oameni adaptabili, vor învăta să se poarte, iar partidele îsi vor trimite în fată oamenii cei mai competenti.

De aceea e util să ne ridicăm, să nu dormim pe noi. Nu doar acum si, am mai spus-o, nu doar de foame!

Unde ne e tara?

2010-05-29T19:06:00.011+03:00

Măsurile pe care guvernul se străduieste să le impună vor aerisi România, inclusiv sistemul penitenciar. Multi s-or gândi să plece din tară, spre meleaguri mai vesele. În aceste conditii, rămâne întrebarea: îsi mai iubeste cineva tara?

Ce să însemne, oare, să-ti iubesti tara? Eu cred că înseamnă să-ti faci treaba cât poti de bine, acolo unde esti, să lasi fiecare loc prin care treci putin mai bun decât l-ai găsit, să-i iubesti pe cei din neamul tău, pe prieteni, să hrănesti capra vecinului si să-i primesti bucuros pe oaspeti. Mai poate însemna încă multe altele, dar vă las pe voi să completati. Cu vorbe, dar, mai ales, cu fapte.

Slugoi sau grevisti?

2010-05-28T21:13:00.009+03:00

România e sufocată de spectrul dictaturii, al hotiei si impertinentzei... Orice popor normal s-ar nelinisti, s-ar tulbura si ar urla din rărunchi, s-ar zbate până când si-ar trânti la pământ agresorii. Reactiile noastre sunt palide si moi. Cred că dacă ni s-ar găinătza Udrea pe frunte nu am face nici măcar efortul să ne stergem. Avem demnitate sau nu? L-am votat pe Dictator, l-am salvat de democratie, apoi l-am votat din nou. A câstigat ultimele alegeri fără glorie. În timp ce ne spunea că i-am dat o lectie, nu făcea decât să se pregătească. Apoi...ne-a scuipat direct în obraz, înjurându-ne printre dinti. Acum...ce-om face? Om rămâne slugile dresate în perioada dictaturii sau ne-om ridica? După cum văd că reactionează sindicalistii, om rămâne cu scuipatul pe obraz si cu n-o avea cine să ne spele rusinea. Si nu mă refer aici la liderii sindicali. Acestia fac eforturi, dar au nevoie să se poată sprijini pe unitatea sindicală si nu să dea peste oameni care se codesc pentru câteva ore nelucrate, peste lasi fofilatori. Dacă nici acum nu ne-om strânge în jurul liderilor, apăi ne-om merita soarta de slujbasi fără demnitate si fără coloană vertebrală.

Doar dacă... O fi posibil? Vom vedea luni si în zilele viitoare.

România crizată

2010-05-28T00:01:00.012+03:00

(caricatură pregătită de profesorii brăileni)

Într-o societate normală, legile sunt respectate, cetătenii nu sunt asmutiti unii împotriva altora, ura nu se constituie în politică de stat, Constitutia nu este cârpă de sters incompetenta... Într-o societate normală, profesorii si elevii sunt parteneri. Dacă profesorii protestează, elevii le sunt aproape, asa cum aproape le sunt si lor profii. Asta, într-o societate normală.

În România, dascălii se fac vânzători de creme si cred că au evoluat, elevii sunt manipulati împotriva profesorilor, profesorii se luptă cu ei însisi, iar scolile sunt deprimante. Tot aici, autorul "Apelului către lichele", celebrul Gabriel Liiceanu, devine filosof de curte al Lichelei Nationale, dincolo de tot ce ne-a învătat "Despre limită". Trecând peste "Minima moralia", un alt filosof de marcă, Andrei Plesu, ni l-a prezentat pe Dictator ca fiind politicianul momentului. E drept, între timp s-a retras. Nu-i vorbă, dreptate a avut. Băsescu este politicianul momentului. Doar că momentul e prost. Păstrându-mi vie admiratia fată de cele două mari personalităti, nu pot să nu mă întreb cum de i-a sedus acest prădător politic. Si nu sunt singurii intelectuali autentici păcăliti. Omul are un magnetism fenomenal si se potriveste perfect asteptărilor multimii. Asta când se simte bine. Când nu-i merge cum ar vrea, se transformă într-un tiran.

Mă tot gândeam la marele păpusar... Acum suntem tentati să-l vedem ca pe o cauză a patologiei sociale. În realitate, e un simptom care, în cadrul unui cerc vicios, a devenit si principalul factor de mentinere si/sau de accentuare a crizei.

Sarabanda reîncepe, dar să învătăm din ceea ce tocmai pătim! Succes!

Ura viscerală a dictatorului

2010-05-27T18:00:00.005+03:00

Băsescu ne urăste si nu poate să se abtină. Ne jigneste, ne minte, ne fură si ne înfometează. Pentru ca distractia să-i fie maximă, ne pune să ne si încăibărăm unii cu altii, transformând România într-o arenă de gladiatori. Ne priveste cum ne distrugem reciproc si sparge seminte aruncându-ne cojile în cap. El e criza care ne roade. Să ne pregătim pentru urletul de alungare a fiarei! Dacă nu ne trezim acum, dictatura ne va sugruma.

Români! Să nu ne mai lăsăm prostiti încă o dată! E suficient. Avem sansa să ne desteptăm. Jos Băsescu si gasca lui de hoti!

Terorismul la vârsta a treia

2010-05-26T20:17:00.009+03:00

Pensionarii si bugetarii, noii dusmani ai poporului. Ei atacă siguranta natională. Noii prieteni sunt Băsescu, Popoviciu, Boc, Videanu, Udrea, Hoară si restul mafiei pedeliste.

Cât mai răbdăm? Micuta păpusă stalinistă a devenit toxică.

Ismail găteste-n Cer

2010-05-26T18:18:00.006+03:00

Reporter: "Ce avea special?"

Mircea Diaconu: "Era Jean."

Era Jean Constantin si ne-a primit în inima lui mare. Ne-a fost drag încă de când eram de-o schioapă. Cât să ducă si inima lui? Acum urcă la Cer si ne zâmbeste. Să ne rugăm pentru el, toti cei care i-am savurat umorul! Si de câte ori vom mai râde cu poftă, să-l pomenim pe minunatul Ismail al copilăriei noastre!

Dumnezeu să-l ierte si să-l odihnească!

Să fim pumn!

2010-05-26T16:43:00.006+03:00

Sunt un lucrător într-un penitenciar românesc. Nu am mari simpatii fată de lupta sindicală, nu-mi place îmbătosarea unor lideri care se folosesc de pozitia lor pentru a urca pe scara ierarhică, mi-e silă de câte ori îmi dau seama cât de adevărată e vorba românească: "o mână o spală pe cealaltă". Cu toate acestea, m-am înscris în sindicat si am o relatie bună cu acesta, poate pentru că îmi place să mă înteleg cu colegii mei si încă mai cred în solidaritatea umană, în ciuda inerentelor divergente profesionale.

Nu cred în înjurarea continuă a sefilor, nu sunt de părere că ANP e "naspa" si penitenciarele sunt bune, stiu că sistemul penitenciar nu este mai corupt decât societatea din care face parte, dar nu pot să tac atunci când văd nedreptatea. La locul în care îmi petrec o treime din viată, dar si pe blog, mi-am spus părerea si, deseori, am avut de suferit pentru asta.

Sindicalismul meu s-a limitat la plata cotizatiei. În rest, a fost atitudine profesională, de multe ori incomodă, şi empatie cu colegii mei. Acum, însă, dacă nu suntem SINDICAT, dacă nu ne strângem ca un pumn, prieteni si neprieteni, dacă ne pierdem în meschinării, vom risipi si bruma de demnitate cetătenească rămasă.

De aceea, dragi colegi, voi considera această grevă ca pe o lectie pe care o putem învăta împreună: lectia de civism si de camaraderie.

Nationalizarea pensiilor

2010-05-25T19:05:00.006+03:00

11 iunie 1948... Marea Adunare Natională vota marea nationalizare. Legea 119 stipula că "se nationalizeaza toate bogatiile subsolului care nu se gaseau in proprietatea Statului la data intrarii in vigoare a Constitutiei Republicii Populare Romane, precum si intreprinderile individuale, societatile de orice fel si asociatiunile particulare industriale, bancare, de asigurari, miniere, de transporturi si telecomunicatii."

Iunie 2010... Guvernul pedelist, sprijinit de oportunisti, nationalizează pensiile părintilor si bunicilor nostri. În plus, ne confiscă si nouă un sfert din salarii. Cooperativizarea din 1945 si nationalizarea din 1948 au lăsat să iasă la iveală călăi, trădători, lingăi, dar si martiri. Comunismul, marea ipocrizie criminală a secolului trecut, a făcut un pui pervers: băsescismul începutului de secol XXI românesc.

Mascat în anticomunist, lupul cu blană de oaie a dat iama între pensionari si sugrumă cu cruzime. Nu mai are ce pierde si, asemeni infractorului care tocmai si-a "făcut" victima, ne aruncă în fată solutii criminale. Între timp, lupii moralisti hăpăie pe la televiziuni si mai cotrobăie prin hambare, tăind încă o portie din hrana oilor alegătoare.

Bietul popor român! Vorba Băsescului, a fost nevoit să aleagă între doi comunisti. Si l-a ales pe cel la fel de rău. Nu avea nicio sansă. Acum ni se prezintă o variantă: noua Ana Pauker. E blondă, are fuste scurte si trăsături dure. E clar: ne apropiem de prăpastie.

Chiar nu mai sunt oameni de valoare în România? Vom răbda la nesfârsit? Comunismul nu s-a născut în România. A venit pe tancuri si nu a mai plecat, nici nu a murit. S-a transformat într-un balaur perfid. Nu ne mai trimite în puscării, nu ne mai împuscă, dar ne minte, ne fură si ne vinde.

În niciun partid nu mai credem, din păcate, nici în ceea ce numesc ei societatea civilă, de multe ori aservită sau păcălită. Până nu vom învăta să reactionăm fată de orice mic derapaj, băsescismul se va transforma în alt "...ism", la fel de toxic.

Fruntea sus, dragi colegi! Dacă si acum ratăm, vom avea destul timp să ne plecăm capetele.